Constanţa: O femeie susţine că Prospecţiuni a intrat pe terenul său fără acord; Firma: A fost o eroare

O femeie din localitatea constănţeană Chirnogeni a depus o plângere la Poliţie în care reclamă că echipe ale societăţii Prospecţiuni au intrat pe terenul său fără să-i ceară acordul, în timp ce reprezentanţii companiei spun că a fost vorba despre "o eroare" şi că doresc să o despăgubească pe femeie.
Economica.net - vin, 01 nov. 2013, 20:06
Constanţa: O femeie susţine că Prospecţiuni a intrat pe terenul său fără acord; Firma: A fost o eroare

Reprezentanţii Prospecţiuni SA au făcut, vineri, o vizită în localitatea Chirnogeni din judeţul Constanţa, pentru a prezenta metoda folosită la achiziţia de date în cadrul lucrărilor de explorare a gazelor de şist în zonă.

Cu acest prilej, o localnică, Maria Vlad, a povestit jurnaliştilor că echipe ale Prospecţiuni SA au intrat pe terenul său fără să-i ceară acordul.

„În septembrie a venit cineva la mine de la Prospecţiuni cu o hârtie pe care scria «Înţelegere», necompletată, ca să o semnez, că vor să intre pe teren. Le-am spus că nu intră nimeni până nu vin cu un contract în care se precizează pe ce suprafaţă se intră, care sunt despăguburile, data la care se intră şi când se iese de pe teren. Nu a mai venit nimeni, iar pe 13 octombrie am trimis pe cineva să are şi mi-a spus că acolo sunt ţăruşi. Am venit la primărie, viceprimarul mi-a spus că nu ştie nimic, apoi am mers la poliţie şi am depus o plângere penală pentru a cere soluţionarea cazului pentru că s-a intrat fără acordul meu”, a spus Maria Vlad.

Vicepreşedintele companiei Prospecţiuni SA, Mihai Mitroi, a spus că în acest caz a fost vorba de „o eroare”, precizând că femeia va primi despăgubiri.

„Numele doamnei coincide cu numele alteia cu care s-a încheiat înţelegerea. Doamna ne-a contactat, a primit scuzele noastre, a fost eroare de nume, se mai produc astfel de erori. Va fi despăgubită dacă vrea să se înţeleagă amiabil cu noi, dacă nu, poate urma căile legale”, a explicat Mihai Mitroi.

El a mai spus că Prospecţiuni SA este societatea care obţine acordul proprietarilor de terenuri, dar că Chevon este firma care achită despăgubirile.

„Acordul proprietarilor de teren îl luăm noi. Când am venit în Chirnogeni, ne-am dus la primărie, am pus anunţ că avem de făcut măsurători în zonă. I-am rugat să ne ajute. E dificilă identificarea proprietarilor de teren. Încercăm să ne înţelegem cu fiecare în parte şi o facem. (..) Chevron rambursează banii”, a menţionat Mihai Mitroi.

El a mai spus că o altă problemă este identificarea proprietarilor de terenuri, întrucât nu există „hărţi, baze de date, informaţii precise despre proprietari”.

„Am încercat implicarea autorităţilor locale, dar nu sunt hărţi, baze de date, informaţii precise despre proprietari. Autorităţile ne-au ajutat în identificare, iar apoi din poartă în poartă, din loc în loc, am mers noi. Nu sunt baze de date cu proprietarii de pământ şi mai pot apărea erori. La 100 de proprietari poate scapă unul sau doi şi de aceea avem la primărie un număr de contact, omul dă telefon şi încercăm să ne înţelegem amiabil”, a mai spus Mihai Mitroi.

El a precizat că sunt şi terenuri date în arendă iar în acest caz trebuie discutat şi cu proprietarul şi cu arendaşul, însă sunt situaţii când nu există un contract între cei doi sau când arendaşul susţine că este pământul său şi nu este aşa.

„Cu cine trebuie să închei acord, cu proprietarul sau arendaşul? Eu îi distrug omului recolta, dar cine a pus-o, arendaşul? Cui îi compesez paguba produsă? Cui trebuie să dau despăgubirea, proprietarului sau arendaşului? Eu merg şi la unul şi la altul. Trebuie să avem relaţii bune cu comunitatea locală. (…) Multe arenzi sunt fără forme legale. Cui plătesc? Plătim tututor. Pot apărea erori, arendaşul poate spune că e pământul lui şi nu e al lui”, a povestit vicepreşedintele companiei Prospecţiuni.

Mihai Mitroi a precizat că lucrările în localitatea Chirnogeni au început în urmă cu aproximativ trei săptămâni, însă abia acum va fi demarată achiziţia datelor.

„Aici lucrăm de două-trei săptămâni şi am făcut testarea echipamentului. De acum vom începe efectiv achiziţia datelor”, a menţionat vicepreşedintele de la Prospecţiuni.

El a precizat că firma pe care o reprezintă se ocupă de prima fază a explorării, iar datele colectate sunt oferite companiei Chevron care continuă apoi celelalte faze ale explorării.

În 18 octombrie, Mihai Mitroi, vicepreşedintele companiei Prospecţiuni, anunţa că prospecţiunile pentru explorarea gazelor de şist în sudul judeţului Constanţa au început şi vor dura aproximativ un an, precizând că suprafaţa zonelor prospectate însumează peste o mie de kilometri liniari.

Conform datelor de pe site-ul Chevron, după încheierea studiului seismic, prima fază a explorării, urmează forarea unei sonde de explorare şi evaluarea şi testarea informaţiilor obţinute de sonda de explorare. Etapa de explorare a gazelor de şist durează aproximativ patru-cinci ani.

Chevron a primit licenţe pentru trei blocuri pe uscat situate în regiunea Constanţa – perimetrele 17, 18 şi 19.

În 22 octombrie, mai mulţi localnici din comunele argeşene Poiana Lacului, Moşoaia, Vedea, Sălătrucu şi Şuici se plângeau că angajaţii firmei Prospecţiuni au intrat abuziv pe terenurile lor, unde au montat cabluri şi au făcut săpături pentru descoperirea de zăcăminte, şi acuzau că „este o tulburare de posesie”.

Oamenii afirmau că au sesizat autorităţile locale în acest caz, fiind depusă şi o plângere la Poliţie.

Ulterior, reprezentanţii companiei afirmau, într-un comunicat, că Prospecţiuni face cercetări geologice în Argeş într-un perimetru petrolifer de unde se extrag ţiţei de peste 30 de ani şi că societatea nu vizează explorarea gazelor de şist în zonă cercetările geologice făcându-se în baza unui contract cu Petrom.

De asemenea, ei precizau că au fost semnate procese-verbale de acord cu aproximativ 500 de proprietari de terenuri din judeţ.

Totodată, Mihai Mitroi afirma că au existat „anumite slăbiciuni” în ceea ce priveşte informarea în timp util a localnicilor din judeţul Argeş cu privire la lucrările făcute de companie pe terenurile acestora, precizând că o comisie va analiza „dacă procedurile au fost respectate”.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...