Constantin Cadariu: La Costinești situația este îngrijorătoare în ceea ce privește siguranța turiștilor

Situaţia este îngrijorătoare la Costineşti, mai ales în ceea ce priveşte siguranţa turiştilor, a susţinut ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, după o vizită efectuată la finele lunii martie în această staţiune de interes naţional.
AGERPRES - mar, 11 apr. 2023, 21:58
Constantin Cadariu: La Costinești situația este îngrijorătoare în ceea ce privește siguranța turiștilor

Acesta a precizat că măsurile de remediere trebuie implementate până la deschiderea sezonului estival, în caz contrar staţiunea riscă retragerea clasificării turistice, ceea ce duce la sistarea activităţii economice a operatorilor de profil din Costineşti.

„Am vizitat toate staţiunile de pe litoral; am început de la Mangalia şi m-am oprit în Constanţa. Lucrurile, în linii mari, arată bine, din punctul meu de vedere. La Neptun şi la Olimp, dar şi în cele două Eforii există în desfăşurare lucrări, dar care se vor încheia până la începutul sezonului. În schimb, la Costineşti, situaţia este îngrijorătoare, mai ales în ceea ce priveşte siguranţa turiştilor”, a menţionat ministrul Constantin-Daniel Cadariu, într-un comunicat transmis marţi către Agerpres.

O echipă a Direcţiei Generale Turism a organizat o acţiune de control în staţiunea menţionată, iar neregulile identificate la nivelul structurilor de cazare şi a celor de alimentaţie publică, dar şi lipsa de salubrizare a spaţiilor publice au fost constatate şi de inspectorii delegaţi ai Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).

În scopul remedierii situaţiilor identificate, a fost iniţiat dialogul cu reprezentanţii autorităţilor publice locale din Costineşti, ai Biroului de Turism pentru Tineret S.A. (BTT), societate aflată în portofoliul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, care deţine majoritatea terenurilor din staţiune, precum şi cu BTT Perla Costineştiului S.A.

„O primă serie de măsuri de remediere trebuie implementată până la deschiderea sezonului estival! În caz contrar, vom fi nevoiţi să recurgem la retragerea clasificării turistice, care duce la sistarea activităţii economice a operatorilor de profil din Costineşti. Sper să nu ajungem şi la retragerea atestării de staţiune turistică de interes naţional. Din acest motiv, îmi doresc să facem front comun: ministerul, primăria şi BTT, precum şi toate instituţiile cu rol de control în această speţă, astfel încât siguranţa turiştilor să fie garantată! În următoarea perioadă, vom avea controale la toţi operatorii economici din Costineşti care sunt clasificaţi de noi şi, acolo unde se impune, reiterez faptul că vom retrage dreptul de a desfăşura activităţi turistice”, a declarat Cadariu.

Potrivit sursei citate, MAT va transmite în continuare solicitări pentru efectuarea verificărilor conform competenţelor, precum şi invitaţia de a forma echipe de control mixte, atât Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Inspectoratului de Stat în Construcţii, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Instituţiei Prefectului Constanţa, Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa, cât şi Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

Conform legii, sezonul estival în România începe la 1 mai şi se încheie la data de 30 septembrie ale fiecărui an.

„Dacă anul trecut reprezentanţii mass-media au evidenţiat neregulile de pe litoralul românesc, anul acesta îmi doresc să nu mai avem surse de scandal pentru că nu ne putem permite să pierdem niciun turist. Situaţia pe care am găsit-o în Costineşti reprezintă o pată neagră asupra întregii imagini a destinaţiei turistice România. Avem staţiuni care se dezvoltă frumos şi care investesc, fiind exemple de bună practică, dar nu ne putem preface că nu le vedem şi pe cele care nu ne fac cinste şi care chiar ne trag în jos”, a mai spus ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Sursa foto: Facebook.com/MinisterulAntreprenoriatuluiSiTurismului

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul american Joyson Safety Systems închide și fabrica din Jibou, după ce a scos la vânzare fabrica din Hunedoara
Gigantul american Joyson Safety Systems închide și fabrica din Jibou, după ce a scos la vânzare fabrica din Hunedoara
Gigantul american Joyson Safety Systems, lider global în siguranța mobilității pentru componente și sisteme de siguranță auto, închide fabrica din Jibou, județul Sălaj. Compania a scos......
Percheziții DNA la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc
Percheziții DNA la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, percheziții la sediul Oficiului Național pentru Jocuri ...
Analiștii indică un preț țintă mediu de 0,9499 lei pentru acțiunile OMV Petrom înaintea rezultatelor din al doilea trimestru
Analiștii indică un preț țintă mediu de 0,9499 lei pentru acțiunile OMV Petrom înaintea rezultatelor din al doilea ...
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, urmează să publice ...
Alertă în România. Roi de drone la graniță. Au fost ridicate avioanele F16
Alertă în România. Roi de drone la graniță. Au fost ridicate avioanele F16
Un mesaj RO-Alert a fost primit astăzi de locuitorii județului Tulcea, în condițiile în care un roi de drone a fost ...