Constantin: Nu mai sunt naiv să cred în sprijinul lui Băsescu pentru secetă. I l-am cerut de doi ani

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, marţi, că nu mai crede în sinceritatea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, care şi-a oferit sprijinul în problema secetei, deoarece el i-a trimis încă în urmă cu doi ani o scrisoare în acest sens, dar nu a primit răspuns nici până în prezent.
Economica.net - mar, 31 iul. 2012, 19:46
Constantin: Nu mai sunt naiv să cred în sprijinul lui Băsescu pentru secetă. I l-am cerut de doi ani

„Am trimis-o (scrisoarea-n.r.) din postura de preşedinte al Partidului Conservator, eram un preşedinte nou, proaspăt şi probabil naiv în relaţia cu preşedintele Traian Băsescu, chiar credeam în afirmaţiile publice pe care le făcea preşedintele, în preocupările pe care le făcea vocal şi public despre starea agriculturii româneşti, până când am apucat să-l cunosc şi eu mai bine”, a declarat ministrul Agriculturii, într-o conferinţă de presă la Guvern.

El a precizat că a făcut referire la scrisoarea trimisă preşedintelui suspendat, dar a simţit nevoia să revină asupra ei în urma declaraţiilor făcute recent de Traian Băsescu.

„M-am simţit vizat, ieri, de declaraţia domnului preşedinte Traian Băsescu, care mă îndemna să-i solicit sprijinul pentru a rezolva problema legată de secetă. Vreau să spun că nu cred în sinceritatea demersului domnului preşedinte Traian Băsescu şi, în sprijinul afirmaţiei mele, vreau să prezint o scrisoare pe care i-am transmis-o în anul 2010, mai exact în data de 23 aprilie, în care, subliniind preocuparea domnului preşedinte faţă de starea agriculturii, la modul verbal, îl invitam pe preşedinte să ne invite la o discuţie să punem la punct, toate partidele politice, o strategie comună pentru dezvoltarea agriculturii. La această scrisoare nu am primit sprijin nici până în ziua de astăzi, ca atare nu pot să dau curs demersului pe care l-a solicitat preşedintele şi nu pot să cred în sinceritatea demersului domnului preşedinte”, a spus Constantin.

El a apreciat că, dacă la momentul trimiterii scrisorii, partidele politice ajungeau la un acord şi era înfiinţată o comisie prezidenţială, aşa cum el a propus, România avea astăzi un sistem de irigaţii capabil să reducă pierderile agricole cauzate de secetă.

„Faptul că nu a răspuns în doi ani şi ceva la această scrisoare îmi arată că (Traian Băsescu-n.r.) nu pune mare accent pe o ramură extrem de importantă a economiei româneşti”, a mai spus ministrul de resort.

Luni, preşedintele suspendat Traian Băsescu a atras atenţia Guvernului că România are doi duşmani „extrem de puternici” la momentul actual: criza economică şi, respectiv, seceta, iar eforturile trebuie îndreptate spre combaterea acestora.

„Aş atenţiona în mod deosebit Guvernul că, în momentul de faţă, România are doi duşmani extrem de puternici. Primul este criza economică. Este o criză economică ce se manifestă nu numai în România, ci în toată Uniunea Europeană. De aceea, ea este extrem de puternică. Leacul împotriva crizei economice nu se află numai în România. De aceea, eliminarea efectelor crizei economice este extrem de dificilă şi numai prin solidaritate şi abordări comune la nivel politic, dar şi corect şi eficient comunicate publicului, vom reuşi să depăşim momentele dificile care urmează. Un al doilea mare duşman este seceta. Agricultura românească este puternic lovită de secetă şi efectele economice nu vor întârzia să apară către sfârşitul trimestrului trei şi se vor manifesta extrem de puternic în trimestrul patru. Cei doi duşmani – criza economică şi seceta care afectează puternic agricultura – cu siguranţă sunt de competenţa activităţilor Guvernului, dar oricând le pot sta la dispoziţie cu experienţa şi cu susţinerea măsurilor corecte pe care eventual ar fi dispuşi să le ia”, a spus Băsescu.

Marţi, preşedintele suspendat a declarat din nou că o prioritate este diminuarea efectelor adâncirii crizei economice în zona euro: politici bugetare prudente, îndeplinirea condiţionalităţilor din acordul cu FMI, UE şi BM, precum şi adoptarea unor măsuri în vederea sprijinirii fermierilor ale căror producţii au fost puternic afectate de secetă.

Te-ar mai putea interesa și
MAE retrage personalul diplomatic neesențial din Israel
MAE retrage personalul diplomatic neesențial din Israel
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat vineri că a aprobat repatrierea voluntară a personalului neesenţial din Ambasada României de la Tel Aviv, Consulatul General al României la Haifa......
Trump spune că SUA ar putea prelua în mod prietenos conducerea Cubei
Trump spune că SUA ar putea prelua în mod prietenos conducerea Cubei
Preşedintele Donald Trump a afirmat vineri că Statele Unite ar putea opta pentru o "preluare prietenoasă de control asupra ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost de 222 de milioane de lei, din care peste 84 de milioane au fost acțiunile BT
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost de 222 de milioane de ...
Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate în ultima şedinţă bursieră a acestei săptămâni, ...
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Grupul Alro a înregistrat o creştere a vânzărilor şi a volumelor de producţie, încheind anul 2025 cu o cifră de afaceri ...