Constantin Roibu: Demisia mea a fost un gest de onoare

Fostul director al S.C. Oltchim Constantin Roibu a declarat, miercuri seara, că demisia sa a fost un gest de onoare, precizând că rămâne angajat al combinatului.
Economica.net - mie, 05 sept. 2012, 20:38
Constantin Roibu: Demisia mea a fost un gest de onoare

„Atât timp cât domnul Vulpescu, şeful Oficiului privatizării, a spus în faţa sindicatului, mie personal, ieri, că ar fi un gest de onoare să-mi dau demisia şi în cinci zile va asigura capitalul de lucru şi salariile curente pentru angajaţi, am considerat că este o treabă de bun simţ şi mi-am dat demisia. Interimatul îl asigură colegii mei, eu am avut până astăzi mandat cu Ministerul Economiei. Rămân angajat al Oltchim, o perioadă voi rămâne ca simplu inginer în combinat. Eu am fost acuzat şi sunt acuzat că am menţinut tot personalul. În niciun caz societatea nu va intra în insolvenţă, mai ales că mai sunt două săptămâni până la privatizare”, a precizat Roibu.

El a motivat totodată de ce combinatul a intrat în conservare, având în vedere preavizul dat de Electrica cu privire la sistarea energiei electrice pe 15 septembrie. „De ce se merge pe conservare în acest moment? Eu am un preaviz dat de Electrica în care mi se spune că în 15 septembrie se va opri furnizarea energiei electrice. Era normal să pregătesc instalaţiile până atunci, să le las în totale condiţii de siguranţă, pentru că aşa mi se spune în preavizul Electrica. În ceea ce priveşte privatizarea, îmi doresc ca Oltchim-ul să fie privatizat, pe mine personal nu mă interesează metoda prin care se va face asta. Îmi doresc un investitor serios care să menţină activitatea întregului combinat şi care să se integreze cu rafinăria de la Piteşti. Apropo de datoriile pe care le înregistrează societatea trebuie ştiut că în Oltchim s-au investit 500 de milioane de euro, datoria este de 580 de milioane de euro, din care 80 de milioane sau chiar mai mult o reprezintă penalităţile, iar banii s-au investit în societate în niciun caz nu s-au cheltuit aiurea. Am ajuns aici pentru că în anii 2009, 2010, 2011 am funcţionat sub capacitate, la 40%, iar în momentul de azi funcţionăm la 25%, deci este normal să înregistrezi pierderi”, a susţinut fostul director al combinatului.

Constantin Roibu şi-a prezentat demisia, începând cu data de 5 septembrie, din funcţia de director general al Oltchim şi din cea de membru al Consiliului de Administraţie al combinatului vâlcean, alături de el alţi 16 directori solicitând eliberarea din funcţie, conform unui raport remis miercuri Bursei de Valori Bucureşti.

Decizia de a demisiona a fost cauzată de propunerea şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, Remus Vulpescu, de înlocuire a managementului de la Oltchim, ca o condiţie a asigurării capitalului de lucru pentru funcţionarea instalaţiilor societăţii şi acordarea salariilor curente către salariaţii societăţii.

Un alt motiv menţionat este lipsa de dialog şi colaborare între OPSPI şi managementul Oltchim, ceea ce a dus la blocarea oricărei iniţiative de finanţare a activităţii, având ca efect oprirea funcţionării instalaţiilor din cadrul societăţii.

Miercuri dimineaţă, liderii de sindicat de la Oltchim au oprit activitatea în semn de protest faţă de tergiversarea luării unei decizii în privinţa situaţiei combinatului, solicitând de urgenţă vizita premierului Victor Ponta la Râmnicu Vâlcea.

De asemenea, peste o sută de angajaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu de la Piteşti au participat la un protest spontan, în semn de solidaritate cu colegii de la Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Te-ar mai putea interesa și
Apele Române își revin abia acum după atacul cibernetic din 20 decembrie
Apele Române își revin abia acum după atacul cibernetic din 20 decembrie
Accesul la aplicaţia economică, precum şi la aplicaţia de dispecerat, esenţială pentru monitorizarea situaţiilor hidrologice, este reluat gradual, la nivelul fiecărei Administraţii Bazinale......
Factura la gaze de după liberalizarea din primăvară: Romgaz a vândut către Engie gaze pentru consumul iernii viitoare, un tip rar de tranzacție
Factura la gaze de după liberalizarea din primăvară: Romgaz a vândut către Engie gaze pentru consumul iernii viitoare, ...
Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, a încheiat cu Engie, cel mai mare furnizor de gaze pentru populație, ...
UPDATED Rusia acuză Marea Britanie că i-a ajutat pe ucraineni într-o tentativă de a-l ucide pe Putin. Rusia „îşi va revizui poziţia şi angajamentul” în negocierile despre pace. Zelenski spune că rușii mint
UPDATED Rusia acuză Marea Britanie că i-a ajutat pe ucraineni într-o tentativă de a-l ucide pe Putin. Rusia „îşi ...
Rusia vede o influenţă britanică în ultimele "provocări" prin care Ucraina încearcă să submineze procesul de pace, ...
Trafic feroviar suspendat temporar în zona Lunca Ilvei – Ilva Mare
Trafic feroviar suspendat temporar în zona Lunca Ilvei – Ilva Mare
Traficul feroviar a fost suspendat temporar luni seara, în zona secţiei de circulaţie Lunca Ilvei - Ilva Mare, ca urmare ...