Consultantul german care s-a dat drept fiul biologic al Regelui Mihai: De ce nu construiţi autostrăzi lângă calea ferată?

Statul român ar realiza mai repede autostrăzi şi ar economisi din banii pentru exproprieri dacă le-ar construi lângă calea ferată, consideră Dieter Stanzeleit, preşedintele companiei de consultanţă în afaceri Royal Consulting.
Anemona Andone - J, 10 mai 2018, 20:54
Consultantul german care s-a dat drept fiul biologic al Regelui Mihai: De ce nu construiţi autostrăzi lângă calea ferată?

Consultantul german a înaintat această propunere în cadrul evenimentului Focus Bucureşti, organizat joi la Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB).

Potrivit lui Dieter Stanzeleit, costurile cu exproprierile ar fi mult mai mici sau chiar zero, în cazul construirii autostrăzilor lângă calea ferată. În plus, procedurile ar fi şi mai scurte.

Prezent la eveniment, Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a explicat că traseele autostrăzilor din România sunt prevăzute în Master Planul General de Transport (MPGT) şi că acestea au rezultat în urma elaborării unor studii de fezabilitate.

În cadrul evenimentului de joi s-a mai discutat despre construirea de şosele noi pe terenurile cu cale ferată dezafectată din Capitală. Daniel Florea, edilul Sectorului 5, a declarat că a solicitat CFR SA să-i transfere 7,5 kilometri de șină dezafectată, pentru a construi o șosea cu patru benzi de la Răzoare la Progresul. 

Consultantul german Dieter Stanzeleit a mai apărut în presa autohtonă după ce a declarat că este fiul ultimului monarh al României, Majestatea Sa Regele Mihai I. În 2013, Stanzeleit a iniţiat un demers în instanţă, pentru realizarea unui test de paternitate. În martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv cererea cetăţeanului german prin care acesta voia să fie recunoscut ca fiu biologic al Regelui Mihai.

 

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...