Consumul de gaze al României crește accelerat pe fondul gerului, iar importul ajunge la o treime din producția națională. Vin importuri masive din Ungaria

Temperaturile scăzute care se manifestă în România în aceste zile conduc la o creștere masivă a consumului de gaze. De ieri, România a devenit importator de gaze și pe relația cu Ungaria, în condițiile în care în mod obișnuit exportam gaze în rețeaua maghiară. Iar azi importurile cresc masiv.
Mihai Nicuţ - lun, 12 ian. 2026, 12:54
Consumul de gaze al României crește accelerat pe fondul gerului, iar importul ajunge la o treime din producția națională. Vin importuri masive din Ungaria

Producția internă curentă de gaze naturale este de 23,6 milioane de metri cubi azi, iar volumul extras din depozite este ceva mai mare – 26 de milioane de metri cubi, potrivit datelor Transgaz de azi. Ambele valori sunt sub nivelurile tehnice maxime posibile, dar destul de aproape de ele.

În țară intră gaze prin sud, din Bulgaria, pe firul 1 al gazoductului Transbalcanic, probabil o parte din el fiind gaz rusesc adus în Europa prin Turk Stream, deși ministrul Energiei a spus că România nu mai importă gaze din Rusia.  Volumul zilei este de 12,8 milioane de metri cubi. Însă, în rețeaua românească intră gaze și din Ungaria, prin punctul Arad-Csanadpalota, la volume mari:2,4 milioane de metru cubi la nivelul zilei, mult mai mult decât cele 0,4 milioane mc, importurile de ieri.

Pe relația de export, ies 5,6 milioane de metri cubi de gaze spre Republica Moldova pe la Ungheni, la care se adaugă 1 milion de metri cubi de gaze spre Ucrina, pe la punctul Isaccea 1 – Orlovka 1. Volumele spre Moldova sunt cele cu care ne-am obișnuit în aceste zile din această iarnă, iar cele spre Ucraina sunt mai scăzute.

Așadar, pe net, România estre importator de gaze naturale, cu importuri de gaze de 8,6 milioane de metri cubi, mult peste nivelurile din zilele trecute. Volumul importat este echivalent cu o aproape o treime din producția internă curentă.

Pe baza acestora date, ar rezulta un consum intern de peste 58 de milioane de metri cubi de gaz la nivel de zi, un consum mare din cauza temperaturilor reduse. Gazul este consumat atât pentru încălzire rezidenială în centralele mici de apartament, cât și în centralele termice care asigură încălzirea în regim centralizat. În plul, gazul este folosit pentru producția de energie electrică, termocentralele pe gaz fiind la acest moment prima sursă de generare de energie electrică, cu peste 1.900 MW putere orară.

Datele Transgaz de azi de la ora 11.oo

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Investiţiile puternice în infrastructura de inteligenţă artificială (AI) menţin creşterea economică globală la un nivel de aproximativ 3%, generând beneficii majore pentru multe economii......
Criză Audi – Marca gigantului german Volkswagen e pe roşu
Criză Audi – Marca gigantului german Volkswagen e pe roşu
Producătorul auto german Audi a livrat clienţilor cu aproape 20% mai puţine autovehicule în trimestrul al treilea al ...
Noul Guvern – Mesaj de la premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru politicieni
Noul Guvern – Mesaj de la premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru politicieni
Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat luni că România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, nu pentru ...
Export-import România. Cu cât a crescut deficitul comercial al României în primele opt luni – date INS
Export-import România. Cu cât a crescut deficitul comercial al României în primele opt luni – date INS
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie -31 august 2026 a fost de 22,444 miliarde euro, mai mare ...