Cel mai mare angajator din industria auto, Continental, este de de părere că o astfel de lege, prin care angajatorul este obligat să menţină salariul brut la un anumit nivel „este neavenită”.
„În general, nu comentăm zvonuri și ne bazăm acțiunile doar pe fapte concrete, în cazul de față, pe legi publicate. În cazul în care am vorbi despre o lege publicată având acest conținut, ca orice lege care intervine în mod abuziv în relația contractuală dintre angajat și angajator am considera că este neavenită. Orice măsură de acest gen ar trebui discutată cu mediul de afaceri înainte de implementarea acesteia”, este răspunsul companiei la solicitarea ECONOMICA.NET.
Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a declarat, marţi, că Guvernul intenţionează să emită un act normativ prin care contribuţiile vor fi transferate din sarcina angajatorului în cea a angajatului, iar salariul brut va fi păstrat la un anumit nivel. Întrebat cum poate fi obligat un agent privat să menţină nivelul salariului brut, Mişa a susţinut că „va fi o dispoziţie legislativă prin care se va stabili ce va include salariul brut, care va fi suma tuturor celorlalte sarcini fiscale pe care le plăteşte în prezent un angajator pentru un angajat”.
Grupul Continental spune că această măsură poate pregăti premisele pentru o majorare a taxelor colectate de stat.
„Măsura, deși nu are un impact financiar imediat, pe lângă faptul menționat deja, poate pregăti premisele pentru o majorare a taxelor colectate de stat în condițiile în care se va reintroduce sau majora valoarea impozitelor calculate asupra salariilor, de data aceasta având o bază majorată prin această măsură”, se mai arată în răspunsul Continental.
Preşedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Iulian Hossu, a declarat ieri, 20 septembrie, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii Guvernului, că „legea (privind transferul contribuţiilor de la angajat la angajator n.r.) va prevedea în mod expres şi imperativ faptul că angajatorii sunt obligaţi să crească cu 20% nivelul salariilor brute”.
Pentru bugetari, salariile vor creşte cu aproximativ 4,3% de la 1 ianuarie 2018, deşi a fost anunţată o majorare de 25% prin Legea salarizării unitare.
Întrebaţi de ECONOMICA.NET ce impact estimează că va avea această măsură asupra afacerilor companiei, cei de la Continental spun: „Menționăm din nou caracterul impredictibil al mediului fiscal din România și, implicit, imaginea pe care o reconfirmă cu privire la volatilitatea mediului de afaceri românesc”.
Grupul german Continental a investit 1,2 miliarde de euro în activităţile din Romania, din 1999 până în 2016. Toate cele 5 divizii Continental sunt reprezentate in Romania, cu şapte unităţi de producţie şi patru centre de cercetare şi de dezvoltare în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şi Iaşi.
La sfârşitul lui 2016, grupul avea 18.200 de angajaţi, iar anul acesta se va apropia de pragul de 20.000, după ce va angaja 1.500 de oameni.