Continental analizează o posibilă divizare a grupului

Producătorul german de anvelope şi componente auto Continental AG poartă discuţii exploratorii cu consilierii săi cu privire la o restructurare majoră şi chiar o posibilă divizare a grupului, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.
Economica.net - mar, 09 ian. 2018, 14:35
Continental analizează o posibilă divizare a grupului

Potrivit scenariilor discutate cu consilierii, Continental ar putea crea o companie de tip holding pentru diviziile sale şi ulterior să listeze acţiuni la diviziile sale cele mai profitabile, precum este divizia care produce anvelope, sau chiar să combine unele operaţiuni cu rivalii. Sursele au precizat că discuţiile sunt deocamdată într-un stadiu incipient şi nu există certitudini că vor fi adoptate unele modificări.

Purtătorul de cuvânt de la Continental, Felix Gress, a refuzat să comenteze ceea ce a numit ‘speculaţii de presă’. Cu toate acestea, acţiunile Continental au înregistrat cea mai mare creştere din ultimii doi ani şi la ora 1:14 p.m. se tranzacţionau la 251 de euro per titlu, cu 5,2% mai mult decât valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Continental, o companie cu o cifră de afaceri anuală de 44 de miliarde de euro, are două divizii principale. Divizia auto, care produce şasiuri şi elemente de siguranţă, precum şi interioare, în timp ce divizia de anvelope regrupează marca de anvelope cu acelaşi nume şi ContiTech, un producător de benzi rulante pentru vehicule off-road.

O reorganizare a unuia dintre cei mai mari producători mondiali de componente auto ar veni într-un moment în care industria auto se confruntă cu o tranziţie majoră spre vehiculele electrice şi cele autonome. Alte companii din sector, inclusiv producătorul de vehicule premium Daimler AG şi producătorii de componente Delphi Technologies Plc şi Autoliv Inc. au adoptat recent unele modificări cu privire la structura lor de organizare.

Însă orice restructurare la Continental va avea nevoie de aprobarea familiei Schaeffler, cel mai mare acţionar cu o participaţie de aproximativ 45%. În perioada crizei financiare globale din 2008 producătorul de rulmenţi denumit Schaeffler AG aproape de faliment după ce tentativa sa de preluare a Continental pentru 17 miliarde de euro a provocat a dat greş.

Pe piaţa din România, Continental are aproximativ 5.000 de angajaţi la uzine din Timişoara, Sibiu şi Braşov.

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Ritmurile de creştere, coacere şi maturare la speciile de câmp şi pomi-viticole, normale în cea mai mare parte a zonelor de cultură
ANM: Ritmurile de creştere, coacere şi maturare la speciile de câmp şi pomi-viticole, normale în cea mai mare parte ...
Ritmurile de creştere, coacere şi maturare la speciile de câmp şi pomi-viticole vor fi în general normale în cea mai mare parte a zonelor de cultură, îndeosebi pe suprafeţele agricole cu o......
DNSC: Conectarea la reţele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri și cafenele poate expune datele personale şi financiare unor riscuri semnificative
DNSC: Conectarea la reţele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri și cafenele poate expune datele personale şi financiare ...
Conectarea la reţele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri, cafenele sau alte spaţii publice poate expune datele personale ...
Roxana Mînzatu: Au început înscrierile pentru stagiile plătite Blue Book ale Comisiei Europene de anul viitor
Roxana Mînzatu: Au început înscrierile pentru stagiile plătite Blue Book ale Comisiei Europene de anul viitor
Înscrierile pentru stagiile plătite Blue Book ale Comisiei Europene au început, în premieră putând aplica şi absolvenţii ...
Orange lansează un nou serviciu cu abonament în România
Orange lansează un nou serviciu cu abonament în România
Orange Romania anunță că a lansat o soluție completă de securitate cibernetică pentru utilizatorii casnici și micile ...