Continental, unul dintre cei mai mari angajatori privaţi din România, anunţă concedieri masive la nivel global. Elimină mii de locuri de muncă

Producătorul german de componente auto şi anvelope Continental AG a anunţat luni că va elimina mai multe mii de locuri de muncă la nivel mondial, în cadrul unui plan care îi va permite să realizeze economii de 400 de milioane de euro pe an începând din 2025, informează Reuters. Grupul Continental are peste 19.000 de angajaţi în România, fiind al doilea cel mai mare angajator privat din ţara noastră, la nivel de grup de firme, după Profi.
AGERPRES - lun, 13 nov. 2023, 14:33
Continental, unul dintre cei mai mari angajatori privaţi din România, anunţă concedieri masive la nivel global. Elimină mii de locuri de muncă

Numărul exact al locurilor de muncă ce urmează a fi eliminate nu a fost încă decis, însă este aşteptat să fie unul de ordinul „miilor”, a precizat grupul german într-un comunicat de presă difuzat luni, scrie Agerpres.

Aceste informaţii vin pe fondul articolelor din presă referitoare la planurile Continental vizând o restructurare şi chiar posibile vânzări ale unor activităţi, după ce în luna septembrie directorul general Nikolai Setzer a spus că analizează o posibilă schimbare a proprietarului la divizia ContiTech.

Operaţiunile de bază ale Continental sunt producţia de anvelope, la care se adaugă divizia auto, care produce software, elemente de siguranţă şi tehnologie pentru conducere asistată, precum şi o a treia divizie, denumită ContiTech, care produce tehnologii digitale pentru automobile şi alte sectoare.

Într-un articol publicat duminică, revista germană Manager Magazin susţine că Continental ar putea concedia 5.500 de angajaţi, reprezentând 3% din forţa sa de muncă la nivel global. Peste 1.000 de concedieri vor avea loc la aproximativ 30 de locaţii din Germania, susţine Manager Magazin.

În comunicatul de presă publicat luni, Continental nu a confirmat cifrele vehiculate de Manager Magazin dar a precizat că restructurările avute în vedere se vor concentra pe simplificarea şi eficientizarea structurii administrative printr-o gamă de măsuri care variază de la vânzări şi până la cercertare&dezvoltare şi producţie. Continental va oferi noi informaţii cu prilejul unei reuniuni cu investitorii care va avea loc în data de 4 decembrie.

Grupul Continental are aproximativ 200.000 de angajaţi în 57 de ţări din întreaga lume, dintre care 59.000 în Germania.

Toate cele 5 divizii Continental sunt reprezentate în România.

Continental deţine șase unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab şi Iaşi. Grupul are şi un centru de distribuţie a anvelopelor în București. La finalul anului 2022, grupul Continental avea peste 19.000 de angajaţi în România, la firmele prin care operează. Peste o treime dintre angajaţii Continental sunt ingineri și informaticieni.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că Statele Unite au furnizat Kievului informaţii despre o serie de întâlniri de la Moscova din ultimele zile, relatează Reuters....
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii ...
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...