Continental va reloca o parte a producţiei din cauza războiului comercial dintre China şi SUA

Continental AG, al doilea mare producător european de componente auto şi anvelope, a anunţat miercuri că ia în considerare relocarea unei părţi a producţiei sale din cauza conflictului comercial dintre în China şi SUA, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 07 aug. 2019, 11:20
Continental va reloca o parte a producţiei din cauza războiului comercial dintre China şi SUA

Directorul financiar Wolfgang Schaefer a afirmat pentru Reuters că firma este bine poziţionată, dar a adăugat că „problemele legate de tarifele vamale îi determină din ce în ce mai mult pe clienţii noştri să-şi revizuiască locul în care îşi exercită activitatea. Ca rezultat, vom face şi noi la fel”. Întrebat despre potenţiale concedieri, oficialul Continental a refuzat să comenteze şi a precizat că discuţiile sunt în derulare.

Tot miercuri, Continental a anunţat reduceri semnificative de costuri, după ce în trimestrul doi din 2019 profitul net a scăzut cu 41%, din cauza cererii mai mici pentru vehicule în China şi a investiţiilor masive pentru maşini electrice şi autonome.

„Răspundem la declinul pieţei prin asigurarea unei discipline riguroase a costurilor şi îmbunătăţirea competitivităţii”, a afirmat directorul general al firmei germane, Elmar Degenhart. Acesta a atras atenţia asupra „provocărilor semnificative” cu care se confruntă pieţele auto din Europa, America de Nord şi China.

În trimestrul doi din 2019, profitul net a scăzut la 485 milioane de euro (543 milioane de dolari), în timp ce veniturile au înregistrat un declin de 1%, la 11,26 miliarde de euro.

La Bursa de la Frankfurt, acţiunile Continental înregistrat miercuri dimineaţă un avans de 0,2% în timp ce indicele principal DAX a urcat cu 0,7%.

Problemele din industria auto afectează şi rivalele Continental, ZF Friedrichshafen şi Bosch, care au emis deja avertizări de profit.

Continental, o companie cu o cifră de afaceri anuală de 44 de miliarde de euro şi 244.000 de angajaţi pe plan global, are două divizii principale: divizia auto, care produce şasiuri şi elemente de siguranţă, precum şi interioare, în timp ce divizia de anvelope regrupează marca de anvelope cu acelaşi nume şi ContiTech, un producător de benzi rulante pentru vehicule off-road.

Pe piaţa din România, Continental are aproximativ 5.000 de angajaţi la uzine din Timişoara, Sibiu şi Braşov.

Te-ar mai putea interesa și
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, care leagă direct Germania de Italia prin pasul Brenner, a fost închisă......
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...