Contract uriaş – Arabia Saudită negociază cu Airbus şi Boeing cea mai mare achiziţie de avioane din istoria sa

Saudia, principala companie aeriană din Arabia Saudită, a demarat discuţiile preliminare cu Boeing Co şi Airbus SE pentru ceea ce ar putea fi cea mai mare achiziţie de avioane din istoria sa, într-un moment în care regatul din Orientul Mijlociu cheltuie miliarde de dolari pentru a deveni important centru de călătorii şi turism, transmite Bloomberg.
AGERPRES - vin, 06 feb. 2026, 10:46
Contract uriaş - Arabia Saudită negociază cu Airbus şi Boeing cea mai mare achiziţie de avioane din istoria sa

Potrivit unor surse din apropierea discuţiilor, Arabia Saudită ar dori să cumpere cel puţin 150 de avioane cu fuselaj îngust şi lat. Compania aeriană Saudia studiază modele de avioane de la ambii producători şi nu a luat o decizie cu privire la tipurile sau numărul final, au adăugat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Noile avioane ar urma să înlocuiască o parte din actuala flotă de 200 de avioane a Saudia, dar va permite şi extinderea flotei companiei aeriene. Discuţiile sunt într-o fază preliminară şi este posibil să nu se ajungă la o înţelegere, au adăugat sursele.

Saudia, o companie aeriană cu o vechime de 80 de ani, a mai făcut anterior comenzi mari, cumpărând 105 avioane Airbus cu fuselaj îngust în 2024. Cu un an înainte, a comandat 39 de avioane de tip 787 Dreamliner de la Boeing, cu o opţiune pentru alte 10 aparate, scrie Agerpres.

Bloomberg precizează că Saudia, o companie aeriană de stat, este repoziţionată pentru a se concentra pe pelerinaje religioase, în timp ce startup-ul Riyadh Air intenţionează să devină o companie aeriană mai luxoasă, atunci când va începe să opereze.

În ultimii ani, Saudia şi-a schimbat echipa managerială, a încheiat parteneriate cu echipe sportive, a fost de acord să echipeze unele avioane cu serviciul de internet Starlink al SpaceX şi a pus un accent mai mare pe experienţa pasagerilor în timpul zborului.

În paralel, Arabia Saudită cheltuieşte miliarde de dolari pentru a moderniza aeroporturile, a comanda aeronave pentru companiile sale aeriene, precum şi pentru infrastructura aerospaţială, în condiţiile în care încearcă să diversifice economia dincolo de petrol şi să se transforme într-un centru global pentru aviaţie, turism şi logistică.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...