Contracte pentru spaţii de birouri în Bucureşti cât 100 de terenuri de fotbal vor fi renegociate

Următorii trei ani vor aduce oportunităţi semnificative pe piaţa de birouri din Bucureşti, în condiţiile în care aproape 754.000 mp de spaţii de birouri vor face obiectul reînnoirilor şi renegocierilor, potrivit unui studiu Colliers International România.
Andrada Ghira - J, 05 iul. 2012, 08:52
Contracte pentru spaţii de birouri în Bucureşti cât 100 de terenuri de fotbal vor fi renegociate

Peste 90.000 mp din această suprafaţă sunt reprezentaţi de contractele de închiriere care vor expira anul acesta. În 2013 şi 2014, suprafaţa totală a spaţiilor de birouri care ar putea fi eliberate va creşte considerabil, ca o consecinţă a expirării contractelor încheiate în timpul boom-ului imobiliar, respectiv în perioada 2006-2008, se arată în studiul departamentul de Evaluări şi Consultanţă din cadrul Colliers.

Astfel, este foarte probabil ca o mare parte dintre clienţii ale căror contracte expiră în 2012, 2013 sau 2014 să încerce să valorifice oportunităţile din piaţă pentru a obţine condiţii de închiriere mai avantajoase.

Contracte aflate la maturitate (mp)                           Contracte aflate la maturitate, în funcţie de zonă (mp)

„Printre companiile care ar putea căuta să îşi relocheze birourile se numără cu precădere cele care ocupă în prezent spaţii ce nu corespund standardelor calitative ale clădirilor de clasă A, sau care, în condiţiile modificării unor premise de business, vor dori fie să îşi consolideze operaţiunile într-o singură clădire, fie să îşi extindă suprafaţa de lucru, pentru care actualul proprietar nu poate oferi soluţii valide”, a declarat Daniela Popescu, senior associate în cadrul departamentului de Evaluări şi Consultanţă din cadrul Colliers International România.

Printre companiile care se vor muta într-o singură clădire se numără UniCredit Ţiriac Bank şi Raiffeisen Bank care se vor muta din Charles de Gaulle Plaza. Unicredit va ocupa turnul de birouri Unicredit Tower din apropierea Pieţei Presei, iar Raiffeisen Bank care se va muta în proiectul Sky Tower. La fel au procedat şi olandezii de la ING care au renunţat la sediul din Şoseaua Kiseleff pentru a se muta în clădirea Crystal Tower.

Impactul crizei financiare a modificat mecanismele pieţei de birouri, majoritatea deciziilor fiind luate acum pe considerente legate de nevoia de optimizare a costurilor. În acelaşi timp, pe măsură ce condiţiile de trafic din oraş s-au înrăutăţit, accesibilitatea a devenit una dintre cele mai importante caracteristici ale unei clădiri de birouri, prezenţa unei staţii de metrou în vecinătatea acesteia devenind criteriu esenţial de selecţie.

Prin urmare, companiile au renunţat la CBD (Central Business District) – considerat în mod tradiţional zona ideală pentru poziţionarea unui sediu central – în favoarea ratelor mai avantajoase ale chiriilor din locaţiile semi-centrale. Companiile ale căror birouri sunt situate în regiuni greu accesibile vor căuta, cel mai probabil, să se mute în clădiri aflate în apropierea staţiilor de metrou, în ciuda unui nivel al chiriei mai mare.

Alături de spaţiile de birouri care vor deveni vacante în urma expirării contractelor de închiriere, în următorii trei ani vor fi livrate noi proiecte în Bucureşti, cu precădere în zonele semi-centrale, unde au fost anunţate deja peste 170.000 mp de birouri noi.

Te-ar mai putea interesa și
Previziuni sumbre ale economiștilor. Inflație de 11% în aprilie. Reducerea dobânzilor rămâne doar un vis
Previziuni sumbre ale economiștilor. Inflație de 11% în aprilie. Reducerea dobânzilor rămâne doar un vis
Urmare a ultimelor date publicate de Statistică și a calculării impactului creșterii prețului petrolului, BCR schimbă prognoza pe inflație de la 4,6% la 5,1%. Dacă șocul prețului petrolului......
După înfrângerea lui Viktor Orban, vine și anunțul Bruxelles-ului că ancheta împotriva comisarului maghiar Oliver Varhelyi, suspectat de spionaj, e aproape încheiată
După înfrângerea lui Viktor Orban, vine și anunțul Bruxelles-ului că ancheta împotriva comisarului maghiar Oliver ...
Ancheta împotriva comisarul european ungar Oliver Varhelyi, un apropiat al premierului în exerciţiu Viktor Orban, privind ...
Ministerul Finanțelor a scos la vânzare începând de astăzi ediția pe luna aprilie a titlurilor de stat Fidelis, în lei și euro
Ministerul Finanțelor a scos la vânzare începând de astăzi ediția pe luna aprilie a titlurilor de stat Fidelis, în ...
Oferta derulată în aprilie include şapte emisiuni, trei în euro şi patru în lei, dintre care una este dedicată donatorilor ...
Bursa de la București a închis în creștere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în creștere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare ...