Contractul controversat din cel mai bogat sector din Bucureşti – Tranziţia către noul operator de salubrizare se amână, anunţă Primăria Sectorului 1

Primăria Sectorului 1 anunţă că tranziţia către noul operator de salubrizare, programată iniţial pentru data de 1 iulie, se amână iar compania Romprest va rămâne în teren în această perioadă.
AGERPRES - mar, 30 iun. 2026, 16:19
Contractul controversat din cel mai bogat sector din Bucureşti - Tranziţia către noul operator de salubrizare se amână, anunţă Primăria Sectorului 1

„După decizia provizorie de ieri a Tribunalului Bucureşti, tranziţia către noul operator de salubrizare, programată pentru mâine, 1 iulie 2026, se suspendă până când instanţa va clarifica situaţia juridică a contractului actual. Astfel, compania Romprest rămâne în teren în această perioadă, iar serviciul public de salubrizare continuă fără întrerupere”, reiese dintr-un comunicat transmis marţi de administraţia locală, citat de Agerpres.

Primăria subliniază că, pentru locuitorii Sectorului 1, indiferent că locuiesc la bloc sau la case, „nu se schimbă nimic”. Colectarea deşeurilor menajere se face după programul actual şi curăţenia stradală va fi asigurată în continuare după programul Romprest.

Pentru firme şi instituţii, semnarea noului contract cu Blue Planet va fi amânată până când instanţa va clarifica data la care încetează contractul actual.

„Firmele şi instituţiile care au început deja procedurile de contractare trebuie să ştie că noile contracte nu produc efecte juridice pentru că sunt şi ele suspendate până când instanţa va clarifica data încetării contractului cu Romprest”, se menţionează în comunicat.

Primăria Sectorului 1 reaminteşte că a contractat un operator de tranziţie (maximum 12 luni) pentru ca serviciul de salubrizare să nu se oprească după 1 iulie, data la care contractul cu Romprest ajunge la termen.

„Această pregătire a vizat continuitatea serviciului public, într-un moment în care administraţia trebuia să aibă o soluţie funcţională pentru ridicarea deşeurilor şi curăţenia stradală. Facem precizarea că Blue Planet nu a primit niciun leu din bugetul Primăriei pentru că prestarea serviciilor contractate nici nu a început. Prioritatea acestei perioade este ca salubrizarea în Sectorul 1 să continue fără întreruperi, iar cetăţenii să nu fie afectaţi de divergenţele juridice dintre părţi”, precizează administraţia.

Te-ar mai putea interesa și
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Pe măsură ce așteptările și comportamentele de cumpărare ale clienților continuă să evolueze, Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA, vrea să testeze și în România proiecte de......
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
AROBS Transilvania Software S.A. informează piața de capital că Aurelian Deaconu, membru executiv al Consiliului de Administrație ...
Trump anunță că-i este dușman oricine folosește termenul de „inteligenţă artificială” în loc de „super inteligenţă”
Trump anunță că-i este dușman oricine folosește termenul de „inteligenţă artificială” în loc de „super ...
Preşedintele american Donald Trump, care doreşte să impună termenul de "super inteligenţă" (SI) în loc de "inteligenţă ...
Prima companie locală specializată în servicii de BVLOS anunță că-și începe activitatea. Societatea pregătește investiții de un milion de euro în primul an
Prima companie locală specializată în servicii de BVLOS anunță că-și începe activitatea. Societatea pregătește ...
DroneFlight România, prima companie locală specializată în servicii BVLOS pentru companii și organizații, anunță ...