CNAIR: Contractul pentru Centura Mihăilești a fost reziliat

Contractul pentru Varianta Ocolitoare Mihăilești a fost reziliat, a anunţat joi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a solicitat astăzi Directorului General al CNAIR, Narcis Neaga rezilierea contractului pentru construcția VO Mihăilești, după o vizită inopinată în șantier.
Economica.net - J, 04 apr. 2019, 13:54
CNAIR: Contractul pentru Centura Mihăilești a fost reziliat

Centura Mihăileşti (sursa foto: TibiV, membru al forumului Asociaţiei Pro Infrastructură)

Decizia a fost luată după ce reprezentanții MT și CNAIR au constatat că pe șantierul VO Mihăilești, stadiul fizic a ajuns la doar 30% iar utilajele și muncitorii lipsesc, în condițiile în care lucrările ar fi trebuit să fie finalizate încă din anul 2017.

După finalizarea procedurilor de reziliere, lucrările la VO Mihăilești vor fi reluate de CNAIR în regie proprie.

Contractul pentru construcția Variantei ocolitoare a localității Mihăilești, în valoare de aproximativ 31 de milioane de lei, fără TVA, a fost semnat în aprilie 2016 între CNAIR S.A și Asocierea Copisa Constructora Pirenaica S.A.- Copisa Construcții SRL.

Proiectul care are o lungime totală de 3,18 km de drum național configurat la 4 benzi, include construcția a două intersecții tip giratoriu, care ar urma să asigure legături cu DN6 și DJ 412A. Construcția acestui proiect, cofinanțat din POIM 2014-2020, a început în luna iulie 2016.

Reprezentanții Ministerului Transporturilor și cei ai CNAIR S.A i-au mai cerut și cu alte ocazii Antreprenorului să prezinte un raport de recuperare a întârzierilor.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...