Controale ANPC la comercianții de lapte și produse lactate, din toată țara. Amenzi de 2,6 milioane lei

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a deșfășurat, la nivelul întregii țări, În perioada 16.06 – 30.06.2025, o serie de acțiuni de verificare a modului de respectare a prevederilor legale pentru comercializarea laptelui de consum, a produselor lactate și a celor derivate, ca parte a unei tematici de control.
Economica.net - J, 31 iul. 2025, 09:47
Controale ANPC la comercianții de lapte și produse lactate, din toată țara. Amenzi de 2,6 milioane lei

Acțiunile au vizat 670 operatori economici, 500 dintre aceștia înregistrând diferite nereguli.  Totodată au fost verificate aproximativ 30 tone de lapte și produse lactate, la peste 6 tone dintre acestea constatându-se deficiențe.

Pentru abaterile de la legislația specifică, au fost aplicate următoarele sancțiuni:

  • 201 avertismente
  • 482 amenzi contravenţionale în cuantum circa 2,6 milioane lei
  • oprirea definitivă de la comercializare a peste 2 tone de produse lactate în valoare de circa 000 lei
  • oprirea temporară de la comercializare a aproximativ 1,5 tone de produse lactate, pentru deficiențe de etichetare.

„Atunci când vorbim despre produse perisabile precum laptele și lactatele, toleranța față de nerespectarea regulilor este zero. Nu vom ezita să aplicăm măsuri ferme și sancțiuni drastice ori de câte ori vom identifica abateri. Operatorii economici trebuie să înțeleagă că orice neglijență poate pune în pericol sănătatea consumatorilor. ANPC va intensifica acțiunile de control, iar cei care nu respectă legea vor suporta consecințele”, a spus Sebastian Hotca, Președinte interimar ANPC

Principalele nereguli constatate:

  • comercializarea laptelui de consum şi a produselor lactate în afara datei durabilităţii minimale, respectiv, a datei  limită de consum stabilite  de  producători (84% dintre judeţe)
  • comercializarea unor produse lactate cu modificări organoleptice de aspect și culoare, cu urme evidente de alterare
  • comercializare laptelui și a unor produse lactate cu ambalaj deteriorat
  • comercializarea produselor lactate în spații comune cu produse cu adaos de alte tipuri de grăsimi/proteine, altele decât cele de origine lactată, fapt ce induce în eroare consumatorul privind natura produselor
  • lipsa unei informări corecte, complete și precise a consumatorilor, care să permită alegerea raţională, în conformitate cu nevoile lor
  • folosirea unor condiții necorespunzătoare de depozitare și păstrare a produselor, care pot determina apariția riscului de contaminare a produselor
  • nerespectarea regimului de temperatură indicată de producător, pentru păstrarea produselor (comercializarea acestora la temperaturi de peste 10°C, comparativ cu cea recomandată de producător, respectiv 2-8 °C)
  • lipsa informațiilor obligatorii referitoare la produsele lactate vrac, comercializate în piețele agroalimentare (procent de grăsime, data fabricației, data durabilității minimale, condiții de păstrare etc.)
  • lipsa afișării substanțelor cu potențial alergen pe care le pot conține produsele lactate.

RECOMANDĂRI  PENTRU  CONSUMATORI:

  • Acordați o atenţie deosebită, atunci când cumpărați lapte și produse din lapte, asupra modului de prezentare a ambalajului; în cazul în care ambalajul acestora este bombat, rezultă că a început procesul de fermentare şi produsul nu mai este propriu consumului uman.
  • Acordați atenţie deosebită condițiilor de depozitare atât în magazinul de desfacere, cât și la domiciliu; verificaţi dacă laptele şi produsele lactate sunt păstrate la temperatura indicată de producător; refuzaţi să achiziţionaţi produse care au fost expuse la comercializare la alte temperaturi decât cele indicate de producător.
  • Solicitați vânzătorului, în cazul în care magazinul nu are asigurat sistemul de autoservire, să vă arate eticheta produsului pentru a-i analiza compoziţia şi, mai ales, valabilitatea datei durabilităţii minimale.
  • Refuzaţi produsele pentru care aveţi îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare.
  • Când doriţi să cumpărati lapte şi produse din lapte, solicitaţi informaţii suplimentare vânzătorilor cu privire la natura produselor pe care doriţi să le cumpăraţi, întrucât există cazuri în care comercianţii expun la vânzare, în acelaşi spaţiu înlocuitori de produse lactate alături de produse lactate; în condiţiile în care modul de prezentare (formă de calup, dimensiuni, aspect, culoare) şi chiar de etichetare sunt asemănătoare, diferenţierea este îngreunată, motiv pentru care este absolut necesar să solicitaţi informaţii suplimentare din partea personalului cu atribuţii de vânzare din cadrul magazinelor. Vă informăm că, în cazul înlocuitorilor de produse lactate, grăsimile lactate au fost înlocuite parţial sau total cu grăsimi de altă origine decât cea lactată.
  • Refuzați produsele care prezintă data durabilității minimale/data limită de consum modificată sau depăşită.
  • La cumpărarea produselor alimentare şi, implicit a laptelui si produselor din lapte, solicitați şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs.
  • Nu cumpăraţi lapte şi produse din lapte din locuri neautorizate; comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibara bon de casă cu care să justificati tranzacţia comercială şi riscaţi să achiziţionati un produs neconform sau chiar nesigur care vă poate afecta sănătatea.
Te-ar mai putea interesa și
Trump reduce durata de valabilitate a permiselor de lucru pentru imigranţi
Trump reduce durata de valabilitate a permiselor de lucru pentru imigranţi
Administraţia Trump a anunţat joi reducerea duratei de valabilitate a permiselor de lucru pentru numeroase categorii de imigranţi, în cadrul unei serii de restricţii decretate în urma......
Cehia – Miliardarul Andrej Babis va fi desemnat premier în 9 decembrie
Cehia – Miliardarul Andrej Babis va fi desemnat premier în 9 decembrie
Preşedintele ceh Petr Pavel şi-a anunţat joi seară intenţia de a-l desemna în funcţia de premier pe miliardarul Andrej ...
Petrom a repornit centrala de la Brazi. România exportă energie, mai ales pe seama vântului bun și a producției hidro
Petrom a repornit centrala de la Brazi. România exportă energie, mai ales pe seama vântului bun și a producției hidro
Centrala pe gaze de la Brazi, oprită în urma crizei ape, a fost repornită parțial azi, pe findul unei situații bune ...
Turcia cere Rusiei şi Ucrainei „să lase infrastructurile energetice în afara războiului”
Turcia cere Rusiei şi Ucrainei „să lase infrastructurile energetice în afara războiului”
Turcia a solicitat miercuri Rusiei şi Ucrainei "să lase infrastructurile energetice în afara războiului", după atacuri ...