Controale la firmele de ride-sharing. ANAF a descoperit prejudicii de 28 de milioane de lei, după verificări la şase companii

Inspectorii antifraudă au identificat şase societăţi în domeniul transportului alternativ de persoane (ride-sharing), care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 27,8 milioane de lei, reprezentând impozit pe veniturile din salarii şi contribuţiile sociale aferente, TVA, impozit pe profit şi alte impozite, conform unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
AGERPRES - mie, 18 iun. 2025, 11:05
Controale la firmele de ride-sharing. ANAF a descoperit prejudicii de 28 de milioane de lei, după verificări la şase companii

Din cele şase societăţi de ride-sharing, trei sunt din Bucureşti, două din Timişoara şi una din Galaţi, scrie Agerpres.

Direcţia generală antifraudă fiscală (DGAF) a continuat acţiunile de control asupra contribuabililor care desfăşoară activităţi în domeniul transportului alternativ de persoane (ride-sharing), având ca obiectiv prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în sectorul serviciilor prestate direct către populaţie.

Pentru recuperarea prejudiciilor vor fi sesizate organele de urmărire penală competente.

ANAF a menţionat, ca exemplu, neregulile descoperite la firmele din Timişoara, care erau administrate formal de aceeaşi persoană, nu au declarat veniturile, nu s-au înregistrat ca plătitoare de TVA, nu au depus deconturi TVA şi au raportat cifră zero la impozitul pe profit. Totodată, societăţile au utilizat forţa de muncă fără documente legale de angajare, circa 1.323 de persoane fizice fiind implicate în desfăşurarea activităţii.

Un alt caz relevant este cel al unei societăţi Bucureşti, care nu deţine aparate de marcat electronice fiscale pentru 54 dintre cele 60 de autovehicule exploatate în baza unor contracte de închiriere sau de comodat, încheiate cu proprietarii de drept. Sumele încasate cu numerar fără emiterea bonurilor fiscale au fost confiscate.

Pentru a îmbunătăţi verificarea firmelor care oferă servicii de transport alternativ prin platforme digitale, ANAF reaminteşte faptul că a fost introdus formularul 397. Acesta le permite inspectorilor ANAF să acceseze rapid datele fiscale ale acestor firme, astfel încât să poată identifica din timp eventuale nereguli. Dacă sunt descoperite riscuri de neplată a taxelor, vor fi făcute controale rapide pentru verificarea situaţiei şi stabilirea eventualelor obligaţii fiscale suplimentare, în vederea recuperării acestora într-un termen cât mai scurt.

Te-ar mai putea interesa și
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au efectuat recepția pentru punerea în serviciul comercial cu călători a......
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...