Control al Ministerului Transporturilor la Metrorex

Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că reprezentanţi ai ministerului, ai Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă fac un control la Metrorex pentru a verifica modul în care sunt respectate normele privind siguranţa şi exploatarea trenurilor de metrou, regulile de muncă şi instruirea profesională a personalului, gestionarea incidentelor, scrie News.ro.
News.ro - vin, 08 aug. 2025, 12:41
Control al Ministerului Transporturilor la Metrorex

„La această oră, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR), desfăşoară, împreună cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, o amplă acţiune comună de inspecţie la Metrorex SA. În acţiune sunt angrenaţi reprezentanţi ai Corpului de Control de la nivelul MTI, 24 de inspectori de stat de la ASFR şi 6 inspectori de la ITM Bucureşti”, a anunţat Ciprian Şerban, vineri, într-o postare pe Facebook.

El a explicat că echipele mixte verifică, pe teren, modul în care sunt respectate normele şi cerinţele legale privind siguranţa şi exploatarea trenurilor de metrou, întreţinerea şi repararea vehiculelor feroviare, respectarea regulilor de muncă şi instruirea profesională a personalului, gestionarea incidentelor şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare.

„Transportul cu metroul trebuie să fie nu doar rapid şi eficient, ci şi sigur. Această acţiune comună cu ITM Bucureşti arată că avem toleranţă zero faţă de abaterile care pot pune în pericol siguranţa călătorilor şi a personalului. După finalizarea verificărilor şi analizarea documentelor, inclusiv a modului de respectare a dispoziţiilor legale, vom face publice toate concluziile care se încadrează în categoria informaţiilor de interes public”, a subliniat ministrul Transporturilor.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că......
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială ...
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria de apărare
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea primi permisiunea de a investi în mari companii occidentale ...
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Administraţia Parcului Natural Văcăreşti îi invită sâmbătă pe copii şi părinţi să descopere împreună natura ...