Control F5 Software: Companiile de IT sunt nevoite să își regândească businessul. AI va duce la o comoditizare accelerată a serviciilor de dezvoltare software în următorii doi ani

Inteligența Artificială va duce la o comoditizare accelerată a serviciilor de dezvoltare software în următorii doi ani, companiile de IT fiind nevoite să își regândească businessul, afirmă Ștefan Iorgulescu, fondator și CEO al dezvoltatorului de custom software Control F5.
Lidia Neagu - mar, 26 mai 2026, 12:47
Control F5 Software: Companiile de IT sunt nevoite să își regândească businessul. AI va duce la o comoditizare accelerată a serviciilor de dezvoltare software în următorii doi ani

În acest context, Control F5 Software anunță că se va orienta către proiecte mai mari, ideal de tip enterprise, asupra cărora va avea un grad sporit de control.

Compania a creat un instrument de măsurare a impactului AI asupra productivității dezvoltării software, obiectivul fiind ca toată echipa internă să adopte fluxul AI-asistat până la sfârșitul 2026.

Control F5 Software are o echipă de 25 de oameni, iar printre cele mai utilizate tehnologii în cadrul proiectelor Control F5 se numără PHP, Laravel, Node.js, Python, Vue.js, Flutter, Swift, Java și AWS sau DigitalOcean.

AI a accelerat producția de cod, dar nu a făcut sistemele complexe mai ușor de schimbat. În următoarele 12-24 de luni, simpla execuție tehnică se va comoditiza accelerat. În acest context, cu o influență masivă a AI, valoarea unei companii software va fi mult mai mult în claritatea pe care o oferă clientului și mai puțin în cod.

Companiile IT trebuie să migreze către a oferi arhitectură sănătoasă, integrare între sisteme, control al riscului, asigurarea calității, continuitate și ownership în producție pe termen lung. Modul în care noi vom opera se va schimba fundamental: vom targeta proiecte mari, ideal enterprise, vom migra către o pondere mare de consultanță și către a prelua întregul ecosistem tehnic al unui proiect. Astfel, ne dorim ownership pe proiectele pe care vom lucra, iar tot mai mulți clienți sunt deschiși la acest model”, a declarat Ștefan Iorgulescu, fondator și CEO al Control F5 Software (foto dreapta).

Aprilie 2026 a fost cea mai bună lună din istoria companiei în privința veniturilor

Control F5 Software este o companie românească de custom software cu sediul în București, fondată în 2012 de către antreprenorii Simona și Ștefan Iorgulescu.

Managementul companiei estimează pentru 2026 o cifră de afaceri de aproximativ un milion de euro, la un nivel similar cu cel din 2025. Control F5 a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 5,2 milioane de lei (circa1,04 milioane de euro), în creștere cu 16% comparativ cu 2024. Pe de altă parte, profitul a scăzut cu 12% ca urmare a creșterilor salariale într-o piață dificilă, în care multe companii și-au amânat sau redus bugetele.

“În primele cinci luni din 2026, am înregistrat o creștere față de anul trecut, fiind astfel pe un trend diferit de cel al pieței. De asemenea, luna aprilie a fost la un maxim istoric în ceea ce privește veniturile”, a adăugat Ștefan Iorgulescu.

20% din veniturile Control F5 vin din domeniul financiar-bancar

De-a lungul anilor, compania a lucrat pentru peste 50 de proiecte din domenii precum financiar-bancar, consultanță, auto, sănătate, transporturi, turism, telecomunicații, comerț electronic, media.

Clienții din domeniul financiar-bancar reprezintă aproximativ 20% din veniturile Control F5, iar aproximativ jumătate din veniturile Control F5 Software sunt generate de proiecte din Olanda.

Portofoliul companiei include proiecte reprezentative pentru direcția anunțată ca urmare a impactului Inteligenței Artificiale, printre acestea numărându-se Investimental – un ecosistem fintech reglementat, achiziționat recent de Vista Bank, care acoperă onboarding, operațiunile interne, zona de educație pentru investitori, integrări backend și experiențele de trading pe web și mobil; Ernst & Young – o serie de platforme de management, vizualizare și raportare pentru fluxuri de calcul complexe în context financiar reglementat; UNTRR / e-rovinieta – platformă operațională cu trafic mare pentru tarifarea drumurilor și podurilor și Travel Planner – platformă de rezervări cu fluxuri de booking, checkout, sincronizare API și zonă autentificată pentru clienți.

Pe lângă acestea, compania lucrează cu Honda, Informat.ro, BitSoft, All4All și Baby Stem.

Lucrăm și vom lucra cu organizații în care software-ul susține operațiunile, dar nu este core-business și în care echipa internă are nevoie de un partener pentru a gestiona proiecte complexe de modernizare, integrare sau introducere controlată a AI.

Aceste companii își doresc un partener software care aduce claritate înainte de a începe implementarea, care integrează funcții noi fără a destabiliza operațiunile și care rămâne responsabil pentru sistem și după lansare. Ne dorim să continuăm colaborările multi-anuale pentru că astfel clienții au acces la echipa care a construit sistemul și care rămâne responsabilă să-l evolueze continuu. Pentru noi, aceasta e diferența între a livra cod și a oferi ownership în producție”, a explicat Vlad Moise, COO Control F5 Software (foto stânga).

Te-ar mai putea interesa și
Prima schimbare majoră pentru clienții DIGI după 7 ani. Noile prețuri la abonamente
Prima schimbare majoră pentru clienții DIGI după 7 ani. Noile prețuri la abonamente
DIGI anunță că prețurile tuturor serviciilor și echipamentelor furnizate vor fi exprimate în moneda de referință euro și facturate în lei, la cursul de schimb oficial al Băncii Naționale......
CSM, despre proiectul legii salarizării: destabilizează fără precedent resursa umană din sistemul judiciar. Generează mascat o nouă diminuare a pensiei de serviciu. Subminează poziţia constituţională a puterii judecătoreşti
CSM, despre proiectul legii salarizării: destabilizează fără precedent resursa umană din sistemul judiciar. Generează ...
Consiliul Superior al Magistraturii a reacţionat dur, ferm după publicarea proiectului noii legi a salarizării angajaţilor ...
Americanii de la Google rămân pe pierderi de peste 50 mil. lei în România, deși afacerile au crescut în 2025
Americanii de la Google rămân pe pierderi de peste 50 mil. lei în România, deși afacerile au crescut în 2025
Google Bucharest SRL, compania deţinută în România de gigantul american Google, a avut anul trecut pierderi de 52,91 ...
Kaufland a atins cea mai mică marjă de profit din ultimii 14 ani în România. Afacerile au depășit pragul de 20 de miliarde de lei
Kaufland a atins cea mai mică marjă de profit din ultimii 14 ani în România. Afacerile au depășit pragul de 20 de miliarde ...
Retailerul german Kaufland, numărul doi pe piața comerțului alimentar conform cifrelor din 2024, a trecut anul trecut ...