Contul curent al balanţei de plăţi a avut un excedent de 695 milioane euro în primul semestru

Economica.net
12 08. 2013
bani_euro_23077100_46570600_96906300

Deficitul balanţei comerciale a scăzut cu 2,02 miliarde euro, la venituri reducerea a fost de 356 milioane euro, iar balanţa serviciilor a avut un surplus de 1,15 miliarde euro, faţă de un deficit de 21 milioane euro, a anunţat luni Banca Naţională a României.

Investiţiile străine directe au totalizat 666 milioane euro, în scădere de la 826 milioane euro în primele şase luni din 2012.

Datoria externă pe termen mediu şi lung la 30 iunie însuma 78,91 miliarde euro (79,8% din total datorie externă), în creştere cu 0,3% faţă de 31 decembrie 2012.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 iunie o valoare de 19,91 miliarde euro (20,2% din total datorie externă), în scădere cu 1,6% faţă de 31 decembrie 2012.