Cooperare suspendată: Rusia sugerează că Biroul NATO din Moscova ar putea fi închis

Economica.net
28 04. 2014
nato_flag_78740100

Cu toate acestea, surse apropiate președinției ruse au indicat ziarului menționat că o decizie finală nu a fost încă luată.

Oficialii ruși, potrivit Kommersant, au pus la îndoială relevanța funcționării Biroului menționat după înghețarea cooperării în plan civil și militar cu Moscova, decisă de miniștrii de externe din țările NATO la reuniunea lor din data de 1 aprilie.

În același timp, șefii Alianței Nord-Atlantice au interzis accesul la sediul Organizației din Bruxelles aproape pentru toți angajații Misiunii permanente a Rusiei de pe lângă NATO începând cu 8 aprilie.

Cooperarea între Rusia și NATO a fost suspendată la inițiativa acesteia din urmă, pe fondul crizei din Ucraina.

Părțile mai mențin însă contacte în cadrul Consiliului Rusia-NATO la nivel de ambasadori și la un nivel mai ridicat.

Membrii misiunii permanente a Rusiei pe lângă NATO sunt, totuși, obligați să anunțe în prealabil vizitele lor la sediul central al Organizației și nu li se permite să circule neînsoțiți.

Biroul de informare al NATO la Moscova funcționează pe lângă ambasada Belgiei din toamna anului 2000.

În pofida informației ziarului Kommersant, care a fost citat de mai multe media ruse, Biroul de informare al NATO din Moscova își continua activitatea luni în mod obișnuit, după cum a declarat directorul acestuia, Robert Pszsczel.

El a refuzat să facă vreun comentariu în legătură cu această informație, indicând doar că articolul din Kommersant are la bază surse anonime.

Ar mai fi de reamintit că Alianța Nord-Atlantică și-a suspendat unilateral cooperarea cu Rusia în anul 2008, în urma conflictului armat din Georgia, pentru a o restabili peste un an, în 2009.