Coplata intră în vigoare pentru pacienţii internaţi din 1 aprilie

Pacienţii internaţi din 1 aprilie vor plăti la externare, indiferent de durata petrecută în spital, o sumă între 5 şi 10 lei, a spus luni ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, precizând că introducerea acesteia este cuprinsă în acordul cu FMI şi nu poate fi schimbată decât prin ruperea acordului.
Economica.net - lun, 01 apr. 2013, 15:21
Coplata intră în vigoare pentru pacienţii internaţi din 1 aprilie

„Coplata a fost instituită prin lege de Guvernul Boc. Din cauza Ordonanţei Guvernului Boc, coplata este condiţionalitate în acordul cu FMI şi nu poate fi schimbată decât prin ruperea acordului. Guvernul USL a reuşit să păstreze suma modică între cinci şi zece lei”, a declarat Eugen Nicolăescu.

Ministrul Sănătăţii a precizat că despre introducerea sistemului de coplată în noul Contract-cadru pentru 2013-2014 se vorbeşte încă din ianuarie.

Nicolăescu a mai spus că hotărârile de guvern şi ordinele de ministru legate de Contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale în perioada 2013-2014, normle de aplicare ale acestuia, Hotărârea de Guvern privind programele naţionale de sănătate şi normele de aplicare ale acestora au fost publicate în Monitorul Oficial din 27 martie până în 29 martie, iar managerii care nu au aflat încă de aceste documente „ar putea pleca acasă”.

„Pe managerii care nu au aflat încă despre faptul că aceste documente au fost publicate în Monitorul Oficial să îi trimitem acasă pentru că nu citesc actele medicale. Îmi asum integral toate schimbările din sistem. Sunt atacuri împortiva mea care vin clar din partea celor care nu doresc schimbarea”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Unii manageri consideră că aceste sume sunt mici şi vor fi cheltuite la achiziţia chitanţierelor, necesare pentru ca pacienţii să aibă dovada plăţii făcute. Alţii susţin că din banii adunaţi vor plăti utilităţile sau vor face alte achiziţii, cum ar fi materiale consumabile de tipul mănuşi, halate sau botoşi de unică folosinţă.

Taxa reprezentând coplata pentru serviciile de spitalizare care se plăteşte din 1 aprilie este stabilită de fiecare spital, prin Consiliul de Administraţie, dar trebuie să se încadreze între 5 şi 10 lei.

Această taxă nu se plăteşte pentru internările de urgenţă, toate internările pacienţilor cu boli cronice, a căror patologie necesită internări multiple, nici de către copiii până la 18 ani, gravidele şi lauzele, pensionarii care au pensii sub 740 de lei şi cei cu statut de persoane cu handicap.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...