Coreea de Nord ar putea efectua un test cu rachetă săptămâna viitoare

Noi analize ale imaginilor prin satelit arată că pregătirile sunt în curs în Coreea de Nord pentru un test de rachetă cu rază lungă de acţiune, care ar putea avea loc începând de săptămâna viitoare, a anunţat vineri un grup de studii american, relatează AFP.
Economica.net - vin, 30 nov. 2012, 09:18
Coreea de Nord ar putea efectua un test cu rachetă săptămâna viitoare

„Dacă Phenianul nu şi-a schimbat practicile în privinţa pregătirii unei lansări, ar trebui să fie pregătit să lanseze o rachetă încă de la sfârşitul primei săptămâni din decembrie”, scrie Nick Hansen, expert în analiza imaginilor prin satelit, pe site-ul institutului americano-coreean al universităţii Johns Hopkins.

Remorcile folosite pentru transportarea primelor două etaje ale unei rachete Unha-3 sunt parcate în apropierea unei clădiri mari, la Sohae. Acesta „este un indiciu clar că etajele rachetei sunt inspectate înainte de a fi duse lângă rampa de lansare, pentru un eventual tir”, a adăugat analistul.

Imagini capturate la începutul săptămânii de operatorul comercial de imagini prin satelit DigitalGlobe Inc arată o reluare a activităţii la Sohae (nord-vest), unde a avut loc lansarea ratată a unei rachete în aprilie 2012.

Joi, Consiliul de Securitate al ONU a avertizat Phenianul în legătură cu un eventual tir.

„Suntem cu toţii de acord că va fi inoportun să se procedeze la acest test”, a declarat reponsabila de comisia de sancţiuni împotriva Coreei de Nord, ambasadorul portughez Jose Filipe Moraes Cabral.

Racheta din aprilie – un Taepodong-2 cu o rază de acţiune de 6.700 de kilometri, potrivit experţilor occidentali – ar fi trebuit să lanseze pe orbită un satelit de uz civil, potrivit Phenianului, dar Seulul, Washingtonul şi aliaţii lor au văzut în aceasta o nouă etapă de perfecţionare a unei rachete cu focos nuclear.

Coreea de Nord încearcă de mai multe decenii să îşi perfecţioneze tehnologia în acest domeniu. Testele sale s-au dovedit însă prea puţin concludente.

Phenianul a realizat în perioada 2006-2009 două teste nucleare care i-au adus sancţiuni grele votate de Consiliul de Securitate al ONU.

Te-ar mai putea interesa și
Animawings a primit al șaselea avion nou A220 în flotă
Animawings a primit al șaselea avion nou A220 în flotă
Compania aeriană AnimaWings a primit în flotă al șaselea avion nou A220 și zboară acum cu opt avioane. În primăvara acestui an, compania anunța vânzarea a 50% din acțiuni. ...
VIDEO Autostrada A10 Sebeș – Turda: Marți vor începe lucrările de reparații, după ce a apărut o nouă surpare
VIDEO Autostrada A10 Sebeș – Turda: Marți vor începe lucrările de reparații, după ce a apărut o nouă surpare
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj informează că va demara marți lucrările necesare pe sectorul afectat ...
Prețul petrolului este în scădere după ce OPEC+ a decis să majoreze producția de petrol luna viitoare
Prețul petrolului este în scădere după ce OPEC+ a decis să majoreze producția de petrol luna viitoare
Cotațiile petrolului au înregistrat scăderi moderate luni, după ce OPEC+ a decis să majoreze din nou țintele de producție ...
Tranzacția momentului în construcții: Gigantul STRABAG cumpără firma de construcții de la omul de afaceri Giani Canschi, cu afaceri de peste 63 de milioane de euro
Tranzacția momentului în construcții: Gigantul STRABAG cumpără firma de construcții de la omul de afaceri Giani Canschi, ...
STRABAG SE a semnat un acord pentru achiziția constructorului român Daroconstruct din Iași. Firma este deținută de omul ...