Coreea de Sud, SUA şi Regatul Unit desfăşoară un exerciţiu de infiltrare

 Unităţi de puşcaşi marini din Coreea de Sud, SUA şi Marea Britanie desfăşoară un exerciţiu de infiltrare aeriană şi amfibie de "mare intensitate", în contextul tensiunilor cu Coreea de Nord, a anunţat joi, într-un comunicat, Corpul de Puşcaşi Marini sud-coreean, relatează EFE.
AGERPRES - J, 23 mart. 2023, 09:53
Coreea de Sud, SUA şi Regatul Unit desfăşoară un exerciţiu de infiltrare

Exerciţiul Ssangyong (‘Dublu Dragon’) are loc, ca în fiecare an, în jurul oraşului Pohang, pe coasta de sud-est a Coreei de Sud, iar în acest an a inclus, pentru prima dată, şi Corpul Regal al Infanteriei Marine britanice, pentru a ‘întări capacităţile operaţionale comune’.

Manevrele Ssangyong, care nu au mai avut loc după suspendarea lor în 2018 pentru a facilita dialogul – acum inexistent – cu Coreea de Nord, au început luni şi vor dura până la 3 aprilie.

În timpul exerciţiilor, au fost efectuate operaţiuni aeriene şi de debarcare amfibie pentru a executa infiltrări în zonele vizate, trageri de precizie sau la ţinte mobile, potrivit Corpului de Infanterie Marină sud-coreean.

La rândul lor, Forţele Terestre sud-coreene au informat joi că au finalizat un exerciţiu de patru zile cu foc real alături de trupele americane, la Pocheon, în apropiere de frontiera cu Coreea de Nord.

Toate aceste exerciţii comune fac parte din ansamblul de manevre de teren (FTX) Warrior Shield, care coincid cu exerciţiile de post de comandă (CPX) Freedom Shield ale aliaţilor, care se desfăşoară din 13 martie şi se încheie joi.

Coreea de Nord a promis să dea un răspuns ferm la aceste exerciţii majore, cele mai mari din ultimii cinci ani, şi a efectuat cel puţin cinci lansări de rachete în ultimele două săptămâni, cea mai recentă miercuri, când a tras mai multe rachete de croazieră de pe coasta sa nord-estică.

Exerciţiile au loc după un an 2022 în care Phenianul, care a respins ofertele de a reveni la dialog, a efectuat un număr record de teste de armament, iar Seulul şi Washingtonul au reluat exerciţiile de anvergură şi au desfăşurat în peninsulă portavioane cu propulsie nucleară sau bombardiere strategice americane.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO 10 locomotive electrice și 10 locomotive pe baterii au fost modernizate de SCLR Brașov prin PNRR
VIDEO 10 locomotive electrice și 10 locomotive pe baterii au fost modernizate de SCLR Brașov prin PNRR
Societatea de Reparații Locomotive SCRL Brașov anunță joi o "etapă majoră" în modernizarea materialului rulant din România....
VIDEO Nouă parcare cu staționare pe termen lung la aeroportul din Otopeni
VIDEO Nouă parcare cu staționare pe termen lung la aeroportul din Otopeni
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a lansat licitația pentru construirea unei noi parcări de tip ”Long ...
Şoc valutar în România. Cel mai mare euro din istorie la cursul BNR. A sărit de 5,18 lei pe interbancar – curs valutar 30 aprilie 2026
Şoc valutar în România. Cel mai mare euro din istorie la cursul BNR. A sărit de 5,18 lei pe interbancar – curs ...
Curs BNR - Euro creşte şi atinge cel mai mare nivel din istorie în faţa leului la cursul anunţat de BNR azi, 30 aprilie ...
Ce spun sindicatele Metrorex despre creșterea tarifelor de călătorie la metrou
Ce spun sindicatele Metrorex despre creșterea tarifelor de călătorie la metrou
Creşterea tarifelor la transportul cu metroul bucureştean a fost convenită de Guvernul Bolojan, în condiţiile în care ...