Corina Creţu: Nu e vorba de un act de răzbunare în cazul Geoană

Vicepreședintele PSD, Corina Crețu, susține că excluderea lui Mircea Geoană din PSD este una inevitabilă, care vine, de altfel, "după un șir mai lung de acțiuni întreprinse de senator care au adus prejudicii PSD."
Economica.net - D, 13 nov. 2011, 14:22

„Ar fi greşit să vedem în această decizie un act de răzbunare, arbitrar, un pas într-o luptă pentru putere. Domnul Mircea Geoană a fost ales în 2005, nu comentez cum, preşedinte al PSD, şi a avut libertatea de a lua deciziile pe care le credea de cuviinţă, inclusiv aceea de a sancţiona acte asemănătoare cu cele reproşate lui acum. Să ne amintim că la un moment dat instrumentase chiar excluderea domnului Ion Iliescu, ceea ce nu i-a reușit, din fericire, dar marginalizarea multor personalități a avut loc în vremea președinției sale. Nu văd de ce nu s-ar aplica prevederile statutului şi domniei sale”, a afirmat Corina Crețu.

Corina Crețu mai spune că sancțiunea de acum nu privește modul în care Mircea Geoană a condus PSD, ci faptul că, în calitatea sa de președinte al Senatului, a urmat o agendă personală.

Nu felul în care a condus partidul i se reproşează acum. Acea perioadă a fost decontată la Congres, prin pierderea şefiei PSD. Acum i se reproşează faptul că, în calitatea sa de Preşedinte al Senatului, şi-a făcut o agendă proprie, care nu o dată a contravenit programului şi poziţiilor PSD, punând partidul în situaţii delicate. Domnul Geoană nu a învăţat nimic nici din ultima sancţiune primită. Nu se poate plânge că a fost executat fără drept de apel. Partidul a dovedit răbdare şi înţelegere faţă de domnia sa. Domnia sa a uitat de responsabilităţile pe care le are faţă de partid”, consideră vicepreședintele PSD.

„Iar faptul că a obligat partidul să-l sancţioneze atât de drastic, într-un moment sensibil, când este concentrat pe pregătirile necesare abordării alegerilor de anul viitor, este o greşeală, care nu mai poate fi trecută cu vederea”, a mai adăugat ea.

 

Te-ar mai putea interesa și
Controale ANPC la peste 1.300 de operatori economici în perioada 1-5 iunie. Instituția a dat 817 amenzi și a închis 28 de unități comerciale
Controale ANPC la peste 1.300 de operatori economici în perioada 1-5 iunie. Instituția a dat 817 amenzi și a închis 28 ...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat 817 amenzi contravenţionale, în valoare de peste 3,6 milioane de lei, în urma unor ample acţiuni de control la peste......
Atac asupra unei nave de pescuit turcești în Marea Neagră. O persoană a fost ucisă și patru rănite
Atac asupra unei nave de pescuit turcești în Marea Neagră. O persoană a fost ucisă și patru rănite
O barcă de pescuit turcească a fost atacată în Marea Neagră, la vest de Crimeea. Ministerul Afacerilor Interne din Turcia ...
Topul primelor 10 cele mai bine plătite locuri de muncă pentru adolescenții americani
Topul primelor 10 cele mai bine plătite locuri de muncă pentru adolescenții americani
Un loc de muncă cu jumătate de normă este un mod de petrecere a timpului liber pentru mulți adolescenți americani, mai ...
Prețurile mici îi fac pe turiștii turci să invadeze Grecia, pe când pentru greci este costisitor de vizitat Turcia
Prețurile mici îi fac pe turiștii turci să invadeze Grecia, pe când pentru greci este costisitor de vizitat Turcia
Turiștii turci iau cu asalt Grecia, fiind atrași de prețuri mai mici și oferte turistice accesibile. Pe de altă parte, ...