Corlăţean: Românii au contribuit la creşterea economică a M. Britanii, dar nu sunt trataţi corect

Ministrul de Externe Titus Corlăţean s-a declarat nemulţumit că tema valului de imigranţi români e folosită în precampania electorală din Marea Britanie, adăugând că românii nu sunt trataţi corect, deşi au contribuit prin munca lor la Olimpiada de la Londra şi la creşterea economică de acolo.
Economica.net - joi, 17 ian. 2013, 08:59
Corlăţean: Românii au contribuit la creşterea economică a M. Britanii, dar nu sunt trataţi corect

„Nu am niciun fel de satisfacţie pentru a vedea faptul că iată, din nou, tema românilor, între altele şi a bulgarilor şi altora, este din nou folosită în precampanii electorale din dorinţa de a câştiga capital politic. Ar fi bine să nu se uite că românii, cetăţeni europeni, au contribuit ani de zile la prosperitatea şi creşterea economică din foarte multe state membre UE, inclusiv Marea Britanie (…)Românii au contribuit la creşterea economică din Marea Britanie, au contribuit prin muncă fizică pe care alţii poate nu au făcut-o, nu au făcut-o britanicii sau nu au vrut să o facă alţii, la succesul Olimpiadei de la Londra, prin tot ceea ce a însemnat infrastructură, construcţia stadionului faimos”, a spus ministrul Corlăţean miercuri seara, la DIGI 24.

De asemenea, el a arătat că o parte a presei şi politicienilor din Marea Britanie nu îi tratează corect pe români, indicându-i acum ca inamici, deşi aceştia au fost utili în perioada de creştere economică.

„Acum că suntem în context de criză economică, după ce am avut nevoie de unii, acum devin inamicii noştri? Nu cred că este o tratare corectă a ceea ce a însemnat contribuţia românilor în Marea Britanie”, a spus Corlăţean.

El a arătat că în Marea Britanie lucrează mulţi români cu nivel foarte bun de educaţie şi pregătire, asigurat de statul român. „Este convenabil pentru aceste categorii, dar când vorbim de alte categorii socio-profesionale, aceştia devin deranjanţi. Nu este în regulă”, a afirmat şeful diplomaţiei.

Totodată, România a aderat deja de şase ani la UE, a argumentat Corlăţean, iar românii care au dorit să îşi găsească un loc de muncă în afara ţării, au făcut-o deja, orientându-se spre ţările latine ca Italia şi Franţa, în care se acomodează mai uşor.

Corlăţean a amintit că tema valului uriaş de imigranţi români a fost prezentă în presa britanică şi înainte de momentul aderării României, în ianuarie 2007. „În presa britanică apăruse aceeaşi chestiune, vor veni valurile de invadatori români, vor lua locurile de muncă, vor genera nu ştiu ce val de criminalitate. Au fost jurnalişti britanici pe 1 ianuarie 2007 la Aeroportul Heathrow să aştepte valul uriaş de români şi au fost extrem de dezamăgiţi că doar doi turişti români au coborât pe solul britanic”, a spus ministrul.

Ministrul de Externe a mai subliniat că nu doreşte să intre în dezbaterea politică internă din Marea Britanie, însă a avut demersuri constante pe lângă omologul William Hague, primind asigurări că Tratatul de Aderare va fi respectat, iar la 1 ianuarie 2014 restricţiile de muncă pentru români vor fi ridicate.

Un partid britanic naţionalist şi eurosceptic, UKIP, se pregăteşte să exploateze temeri privind o migrare masivă dinspre România şi Bulgaria, prin plasarea acestei teme în centrul strategiei campaniei electorale pentru alegeri locale, a relatat luni The Independent în ediţia electronică.

ublicaţia scrie că premierul conservator David Cameron a declarat anterior că detaliile unor asemenea estimări „nu sunt încă” disponibile, însă UK Independence Party, care înregistrează o creştere în sondaje, arată că nu are asemenea „scrupule”, subliniind că anularea ar putea conduce la un val de 350.000-400.000 de români şi bulgari în Marea Britanie şi la un impact asupra ratei infracţionalităţii. Formaţiunea a anunţat că această problemă va juca un rol „semnificativ şi major” în cadrul campaniei sale pentru alegeri locale, în mai, dar şi în cea pentru PE, în 2014.

Aproximativ 50.000 de români şi bulgari vor veni în Marea Britanie anual după anularea restricţiilor impuse României şi Bulgariei, anul viitor, sugerează un think thank britanic, Migration Watch , a relatat joi BBC News Online.

Centrul britanic de reflecţie prevede acest nivel anual de imigranţi în primii cinci ani după anularea restricţiilor, avertizând asupra unor „consecinţe semnificative” asupra locuinţelor şi locurilor de muncă. Cetăţeni din ambele state UE vor beneficia de libertatea de a circula în cadrul Uniunii începând din 2014.

În schimb, miniştri britanici afirmă că un calcul în acest sens este dificil, iar Ministerul de Interne a anunţat că lucrează la măsuri destinate reducerii imigraţiei.

Ministrul pentru Comunităţi şi Administraţie Locală Eric Pickles a avertizat că un „aflux” de români şi bulgari, după deschiderea pieţei muncii în decembrie 2013, ar putea amplifica problemele cu locuinţele, existente deja în ţară.

Ministerul britanic de Interne a anunţat că vrea să reducă numărul imigranţilor de la „sute de mii” la „zeci de mii” până la sfârşitul acestei legislaturi. Începând de anul viitor, românii şi bulgarii, ca orice alţi cetăţeni UE, obţin un acces nerestricţionat pe piaţa muncii din M.Britanie, unde, în prezent, au nevoie de o autorizaţie.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul polonez Morawiecki susţine că există o neîncredere tot mai mare în Germania
Premierul polonez Morawiecki susţine că există o neîncredere tot mai mare în Germania
 Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki crede că există o neîncredere tot mai mare în Germania din cauza politicii guvernului de la Berlin faţă de Ucraina, relatează joi DPA....
Petrom reiterează că nu va plăti taxa de solidaritate, pentru că nu i se aplică. Grupul OMV plătește taxa doar în Austria
Petrom reiterează că nu va plăti taxa de solidaritate, pentru că nu i se aplică. Grupul OMV plătește taxa doar în ...
OMV Petrom arată în raportul preliminar pentru 2022 că nu se califică la plata taxei de solidaritate impusă de Guvernul ...
Phenianul avertizează cu „cea mai dură reacţie” la acţiunile militare ale SUA în regiune
Phenianul avertizează cu „cea mai dură reacţie” la acţiunile militare ale SUA în regiune
Ministerul de Externe nord-coreean a avertizat joi că Phenianul va răspunde la orice acţiune militară a SUA în regiune ...
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, crede că aliaţii ar putea trimite Ucrainei avioane de luptă
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, crede că aliaţii ar putea trimite Ucrainei avioane de luptă
Ţări cum ar fi Statele Unite sau Germania ar putea trimite până la urmă Ucrainei avioane de luptă, este de părere ...