Corlăţean solicită Ciprului susţinere privind aderarea României la Schengen

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a avut marţi o întrevedere cu Yiannakis Omirou, preşedintele Parlamentului cipriot, prilej cu care a solicitat susţinere pentru o decizie politică favorabilă României la Consiliul European din decembrie pentru aderarea efectivă la Spaţiul Schengen în prima parte a anului viitor.
Economica.net - mar, 30 oct. 2012, 21:51
Corlăţean solicită Ciprului susţinere privind aderarea României la Schengen

„Şeful diplomaţiei române a mulţumit părţii cipriote pentru sprijinul acordat procesului de aderare a României la spaţiul Schengen şi a solicitat susţinere pentru o decizie politică favorabilă României la Consiliul European din decembrie 2012 pentru o aderare efectivă la Spaţiul Schengen în prima parte a anului 2013”, se arată într-un comunicat al MAE remis, marţi, AGERPRES.

Ministrul Titus Corlăţean a subliniat sprijinul României pentru Preşedinţia cipriotă în exerciţiu a Consiliului UE. Cei doi oficiali au avut şi un schimb de opinii privind dezbaterile actuale din interiorul Uniunii Europene, cu accent pe viitorul Uniunii Economice şi Monetare şi finalizarea negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual 2014-2020.

Discuţiile dintre cei doi demnitari au cuprins şi un schimb de opinii privind situaţia din Orientul Mijlociu, cu accent pe Siria. Au fost discutate şi evoluţiile din dosarul cipriot.

Potrivit MAE, ambele părţi au agreat faptul că este necesară o strânsă colaborare la nivel parlamentar, inclusiv în contextul dezbaterii actuale privind viitorul Uniunii Europene.
„Ministrul român de externe a subliniat importanţa dialogului dintre legislativele celor două ţări în consolidarea relaţiei româno-cipriote, constatând necesitatea relansării acestuia în contextul proceselor electorale desfăşurate în cele două ţări. A fost menţionat rolul grupurilor parlamentare de prietenie Republica Cipru – România în acest proces. Cei doi interlocutori au evocat relaţiile excelente între cele două ţări şi rolul pozitiv al comunităţii de români din Republica Cipru în societatea cipriotă. De asemenea, prezenţa în România a circa 5.000 firme cipriote reprezintă o bază solidă pentru continuarea cooperării în domeniul economic”, se arată în comunicatul MAE.

Cu prilejul întrevederii dintre cei doi oficiali a mai fost evidenţiat şi interesul universităţilor cipriote de a coopera cu institute de învăţământ superior din România, îndeosebi în domenii precum petrol şi gaze sau medicină.

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a efectuat marţi o vizită oficială în Republica Cipru, la invitaţia omologului său, Erato Kozakou-Marcoullis.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Muncitorii lui Umbrărescu au realizat aproape 70% din lucrările de pe lotul 1
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Muncitorii lui Umbrărescu au realizat aproape 70% din lucrările de pe lotul 1
Lucrările la lotul 1 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7) se apropie de 70%, anunță miercuri Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii......
Maguay a organizat cea de-a 23-a ediție a evenimentului anual No Time for Downtime
Maguay a organizat cea de-a 23-a ediție a evenimentului anual No Time for Downtime
Maguay, cea mai veche companie românească producătoare de sisteme de calcul sub brand propriu, cea de-a XXIII-a ediție ...
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. ...
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...