Corneliu Bodea: „Iarnă aceasta este îngrijorătoare, vom avea prețuri mari și posibile momente de criză, dar la anul vom deveni exportator net de energie electrică” Avertisment legat de prețul prea mare al energiei pentru industrie INTERVIU

Adaugă-ne ca sursă preferată

Ideile principale:

• Debitul extrem de scăzut al Dunării riscă să lase România fără energie nucleară chiar la începutul iernii, iar seceta reduce și rezervele hidro, o să ne bazăm pe mai mult eolian
• Avem în teorie gaze suficiente, dar extrem de scumpe. Rezervele depășesc media europeană, însă prețurile internaționale mari scumpesc direct curentul și gazul intern. În plus, temperaturi extreme în ianuarie-februarie pot îngreuna extragerea gazelor din depozite, forțând importuri la prețuri mari
• Este prea târziu pentru noi intervenții în piață sau măsuri de sprijin, iar lipsa unui guvern stabil amână adoptarea unor măsuri de protecție a consumatorilor în fața prețurilor mari. În orice caz, o nouă plafonare cu decontare ulterioară de la stat este exclusă și ar aduce furnizorii în pragul falimentului.
• Din cauza politicilor populiste, companiile industriale românești plătesc energie mai scumpă decât consumatorii casnici, ceea ce determină mari consumatori să ia în calcul relocarea. Oricum, consumul industrial scade, sute de firme deja s-au închis. Trebuie gândit un mecanism de sprijin pentru marii consumatori.
• Investițiile masive din energie care se fac acum în noi capacități de producție și stocare se vor vedea la anul, când România va deveni exportator net de energie electrică, iar prețurile vor scădea

Interviul, integral

Domnule Bodea, este întâi octombrie. Suntem în situația în care criza energetică oficială a fost prelungită oficial încă o lună. Cum stăm?

Nu stăm bine.

Adică sunt elemente de îngrijorare și le-aș enumera. Continuă seceta și observăm că așteptăm un weekend cu, din nou, 1.300 de metri cubi pe secundă debitul la intrare al Dunării, ceea ce este îngrijorător. Pentru că asta înseamnă că îndepărtează șansele de a porni reactoarele, sau măcar un reactor, spre, probabil, 2-3 luni, mai degrabă.

Deci este chiar riscul, văd eu, de a intra în iarnă fără cele două reactoare. Slavă Domnului Kozloduiul (centrala nucleară din Bulgaria – n.red.) pare să nu aibă probleme în continuare și sperăm că lucrul ăsta se va menține, pentru că el asigură o stabilitate esențială în zonă. Deci, din punctul ăsta de vedere al aportului nuclear, nu avem vești bune.

Desigur că această perioadă de seceta afectează deopotrivă capacitatea hidroelectrică de a produce și probabi că resursele scad pe măsură ce trece timpul. Depindem într-o măsură foarte mare în continuare de zilele însorite, deși știm că avem această situație –  nici nu știu să spun dacă e bine sau rău – la prânz avem prea multă energie și nu avem nevoie de ea, avem nevoie seara. Vânt avem din când în când și ne așteptăm, apropiindu-ne de iarnă, să creștem numărul de zile cu vânt, ceea ce este un lucru bun.

Un alt lucru rezonabil este faptul că avem, peste media Uniunii Europene, rezerve de gaz și sperăm că acest lucru ne va ajuta peste iarna. Dar revin, chiar dacă avem rezerve de gaz, prețul gazului…

Asta vreau să vă întreb, este cel mai mare nivel de la criza precedentă încoace, 80 de euro, 70 de euro/MWh…

Și nu pare să se rezolve, știm că există niște discuții între americani și iranieni, dar au mai fost, deci nu există elemente care să ne dea siguranță că în curând acest preț va scădea. Iar acest preț are două efecte.

În primul caz afectează inclusiv prețul intern al gazului, că e aliniat cu prețurile internaționale, dar afectează și producția de energie electrică.

Ar trebui cumva schimbată vreo regulă de piață? Ce ar trebui să facă reglementatorul nostru, ori ACER-ul, ori Comisia, ar trebui să se umble la ceva în momentul de față?

Eu cred că este târziu pentru această iarnă, e târziu să ne mai gândim că am putea umbla acum la ceva. Ar fi trebuit umblat, cu siguranță.

Avem deocamdată, modelul spaniol, care a reușit să facă această decuplare a prețului gazului de cel al energiei electrice, a influenței prețului gazului în costul marginal și să meargă pe circuit în prețul energiei electrice.

Eu cred că e târziu să facem acum ceva, adică nu e timp de reglementare. De altfel, o altă slăbiciune a noastră este faptul că noi continuăm să fim fără guvern și, după cum se vede, șansele de a avea un guvern în următoarele două săptămâni sunt mai degrabă mici. Deci, eu cred că ne uităm spre noiembrie. Sperăm de Crăciun să avem un guvern, ca să avem ce sărbători (zâmbește).

Sunt mai degrabă elemente negative, elemente care ne anunță că vom intra într-o iarnă în care am putea avea chiar probleme de aprovizionare, vom avea cu siguranță prețuri foarte mari și este posibil să avem momente de criză.  Dacă vom avea, poate, în ianuarie, în februarie, temperaturi foarte scăzute, perioadele prelungite de frig, știm că e o problemă cu extragerea din depozite. Deci s-ar putea, chiar dacă avem rezerve suficiente, să fie niște momente în care să trebuiască să importăm gaz la prețuri foarte mari.

Comisariul european a zis fiecărui stat, a trimis acea scrisorare în care le-a zis “gândiți-vă și la măsuri de limitare a consumului”. Noi le avem prin legislație, dar n-am ajuns încă la ele. Vom ajunge iarna asta la așa ceva?

Nu m-ar mira. Dar pentru asta trebuie, iarăși, să avem un guvern care să definească o politică. Eu cred că ar fi bine să se pregătească.  Una dintre discuțiile pe care următorul guvern ar trebui să le aibă repede este în situația în care este nevoie de o intervenție pe prețul energiei electrice, pentru că gazul este încă protejat (prețul gazelor pentru consumul populației e reglementat – n.red). Cum vom face această protecție? Pentru că trebuie să ne gândim repede pentru a putea, pe urmă, defini care este ansamblui de măsuri, de reglementare și legislative care trebuie aprobate.

Credeți că o posibilă iar o intervenție în piață, tot prin furnizori, nu știu, să plafonăm și să zicem că le dăm banii după acea?

Ar fi o nenorocire. Nu se mai poate, pentru că îi ducem la limită. Adică noi n-am reușit să-i plătim nici acum pentru și-au asumat ei acum trei ani de zile. Să-i punem din nou să suporte ar fi incorect. Cred că i-am adus într-un risc, din nou, pe furnizori.

Pentru că furnizorii, atenție, vor fi oricum afectați de ce se întâmplă! Și furnizorii și distribuitorii! Pentru că creșterea prețului va însemna pentru distribuitori achiziția energiei pentru CPT, pentru consumul propriu tehnologic, la prețuri mult mai mari. Iar pentru furnizori, ei au niște contracte asumate și vor cumpăra mult mai scump din piață. Oricum e o lovitură. Să-i mai lovim încă o dată și să suporte și prețul, costul consumatorilor, mie mi se pare foarte riscant. Deci trebuie găsite alte resurse. Știm însă că în România bugetul e așa cum este. Se pare că un pic mai bine decât ne așteptam în legătură cu deficitul, dar asta nu înseamnă că avem mai mulți bani.

Guvernul ar trebui rapid să fie instalat, rapid să ia în discuție eventualitatea intervenției pentru protecția consumatorilor . Nu sugeresc că toți consumatorii ar trebui…

Vă referiți la casnici.

Mă refer la casnici. Dar de ce nu și consumatorii industriali? Noi suntem țara… bine, oricum suntem țara paradoxurilor – dar un alt paradox în România este că la noi, consumatorii industriali plătesc energia mai scump decât consumatorii casnici.

Și asta este pentru că suntem o țară populistă, în care, oricum ne-am acuza unii pe alții, toți au fost la rândul lor populiști. Este inadmisibil. Nicaieri nu se întâmpla așa. În mod normal, cel care cumpăra angro cumpăra la prețuri mai mici decât cel care cumpără en detail. Ori la noi nu este așa. La noi, industrialii plătesc mai mult.

Pentru că am tot găsit scheme și metode – directe, indirecte, prin Hidroelectrică – ca să le dăm un preț mai bun. Ceea ce nu este în regulă. De ce nu este în regulă? Suportă tot consumatorul, să știți!

Pentru că consumatorul, persoana fizică, va plăti energia mai scumpă pe care o ia cel care face pâine sau mașini, prin intermediul produsului respectiv. Îi dăm doar aparența că lui îi dăm un preț mai bun, Deci, de ce nu ar trebui protejați și anumiți consumatori industriali, inclusiv prin niște scheme gândite cu consumatorii mari, industriali, pentru a fi protejați? Și așa mai avem puțini.

Asta voiam să vă întreb. Cât e de reală e amenințarea asta cu închiderile? Mai ales Dacia, care se exprimă din ce în ce mai vocal: “știți, putem să facem mașini și în altă parte, că am pierdut competitivitatea”. Cât de mare a amenințarea?

Este o amenințare mare.

Noi ne-am pierdut cele două mari elemente de competitivitate pe care le aveam și care au făcut ca în perioada 2007, după intrarea în Uniunea Europeană și până în 2018-19-20, până la pandemie, să fim foarte atractivi pentru investiții străine directe. Și anume, costul forței de muncă, ce era mult în urma mediei Uniunii Europeane, și prețul energiei.

Să nu uităm că acum 15 ani era 40 de euro/MWh.

Acum e 200.

Acum vorbim câteodată și depre 200. Aceste două elemente sunt pierdute.

Deci noi acum nu mai putem nici să atragem, dar nici să-i ținem pe cei care sunt aici, pentru că nu le mai oferim costul redus al forței de muncă. Și ăsta e un lucru bun pe ansamblu, dar e o realitate că am pierdut acest element de competitivitate. S-a apropiat de media Uniunii Europeane, sunt zone în care am depășit media Uniunii Europeane, cum e în zona industrială a Bucureștiului și așa mai departe.

Și prețul energiei este mai mare decât în Germania câteodată. Cu siguranță mai scump decât în Franța.

Deci noi o să trebuiască să acționăm cumva, pentru că dacă-i pierdem pe acești investitori, deodată sau încet – încet, vom suferi prin șomaj, prin taxe, prin impozite pe care ei le plătesc.

Efectul este deja chiar asupra sistemului energetic, pentru că noi vedem cum scade consumul. Scade consumul nu de la consumatorul privat, ci de la consumatorii industriali, care produc mai puțin.

De aceea produc mai puțin: pentru că acest cost al energiei este scump, pentru că salariile sunt scumpe. Știu companii care se închid, care dau afară mii de oameni. Se scrie puțin despre asta, dar e o realitate. Dezindustrializarea României se întâmplă nu neapărat prin faptul că pleacă Dacia sau nu din România. Sunt multe, sute de companii, mii de companii, care își reduc volumul de producție, își reduc numărul de oameni.

Ceea ce e o catastrofă. Și ar fi cazul ca guvernul să se uite foarte atent la aceste aspecte. Deci ar trebui o intervenție gândită, sau un mecanism gândit pe prețul pentru industrie. Sigur, ea poate să fie diversă, poate și prin bănci, poate altfel….Trebuie găsită, trebuie stat de vorbă. Cred că e unul dintre principalele obiective.

Vreau să fiu foarte clar. Eu sunt, pe termen mediu și lung, optimist în legătură cu prețul energiei. Ceea ce se investește astăzi în România este, după părerea mea, peste necesarul nostru. Va trebui să inventăm ceva ca să putem exporta sau consuma atunci când va produce tot ce se construiește astăzi. Și asta va avea un efect în preț.

Când? Destul de repede. Cred că în primul rând, balanța cantitativă, export-import, se va inversa. Adică eu cred că încă de anul ăsta se va simți semnificativ că România și-a redus energetic dependența de importul de energie electrică. Iar la anul vom deveni exportatori.

Nu mă refer la balanța comercială. S-ar putea încă să fim în situația în care exportăm mai ieftin și importăm mai scump la anul. Dar vom fi exportatori la anul. Asta se va vedea în preț. Prețul energiei va scadea. Din primăvară, din vara anului viitor vom vedea aceste lucruri.

Dar pe termen scurt, în cursul acestei ierni, vom avea, probabil, o problemă majoră cu prețul.

Corneliu Bodea este președinte al Centrului Român al Energiei (CRE), o organizaţie profesionala non-guvernamentala şi non-profit, care reuneşte şi reprezintă, din anul 2011, interesele companiilor de stat şi private ce operează în sectorul energetic românesc, la Bucureşti şi Bruxelles. Mai nou, reprezintă România în puternica organizație a industriei electrice din Europa, Eurelectric. Bodea este și fondator al grupului Adrem, companie specializată în servicii și construcție de infrastructură energetică și de soluții pentru consumatori industriali, cu peste 1.000 de angajați la nivel național.