Corneliu Porumboiu, unul dintre cei 20 de cineaşti care trebuie urmăriţi în viitor – New York Times

Economica.net
07 09. 2013
52138be095f9cfc52c000000_03496900

Lista a fost alcătuită de Manohla Dargis şi A. O. Scott, doi critici de film de la The New York Times, care au dorit să analizeze situaţia tinerilor regizori în curs de afirmare pe plan internaţional.

„În afară de relativa lor tinereţe – doar unul dintre ei a împlinit 40 de ani, în urmă cu câteva luni -, ei au în comun puţine lucruri, exceptând pasiunea şi promisiunea unei confirmări ulterioare. Însă aducerea lor împreună (pe aceeaşi listă, n.r.) şi prezentarea operelor şi a potenţialului lor pare să fie o sarcină deosebit de urgentă, întrucât o nouă generaţie de cinefili este pe punctul să se formeze în societate: Trăim într-o vreme de abundenţă cinematografică. În multiplexuri şi dincolo de ele, iubitorii de film au o varietate mai mare de alegere – şi ecrane mici şi mari – decât în orice altă epocă din istorie”, afirmă cei doi critici americani în introducerea articolului lor.

Surplusul de divertisment de pe marile ecrane poate fi încântător, dar şi descurajant, spun Manohla Dargis şi A. O. Scott. The New York Times a publicat peste 700 recenzii de film anul trecut şi este pe cale să publice un număr la fel de mare de cronici de film şi în acest an. Nu e de mirare că marile studiouri cheltuiesc sume impresionante pentru a atrage atenţia cinefililor asupra filmelor pe care le produc, inundând piaţa cu afişe publicitate şi campanii de marketing şi „bombardând” cinematografele cu lansări şi prezenţe spectaculoase pe covorul roşu. În acelaşi timp, filmele produse cu bugete mici şi realizate cu puţine efecte digitale sunt lansate în cinematografele mari unde sunt proiectate doar de câteva ori, pentru a genera câteva recenzii în publicaţiile importante, înainte de a intra într-un circuit cinematografic secundar, considerat mai profitabil. Din cauza acestei abundenţe de filme, nu e deloc surprinzător că până şi cei mai talentaţi cineaşti, în special cei din afara „mainstream-ului”, sunt condamnaţi uneori la semiobscuritate. Arta lor vede astfel lumina zilei, dar fără a fi cu adevărat remarcată.

Aceasta a fost vestea proastă. Vestea cea bună este că, în ciuda unor recenzii ocazional negative, calitatea cinema-ului de autor contemporan este la fel de extraordinară pe cât este de intimidant numărul mare de pelicule aparţinând acestui gen. Cineaştii tineri din lumea întreagă fac filme care estompează graniţele dintre documentar şi ficţiune, dintre păreri personale şi militantism social, dintre naraţiunile convenţionale şi experimentele radicale.

Corneliu Porumboiu, în vârstă de 37 de ani, a crescut la Vaslui, unde juca tenis de masă în ziua în care dictatorul Nicolae Ceauşescu a fost înlăturat de la putere, în decembrie 1989, în cea mai violentă dintre revoluţiile care au zguduit ţările din Europa de est în acel an. În 2006, după 17 ani, meditaţia sa cu un umor muşcător despre moştenirea lăsată de Revoluţia română, filmul „A fost sau n-a fost?” a câştigat trofeul Camera d’Or – un premiu acordat pentru cel mai bun lungmetraj de debut – la Festivalul de Film de la Cannes, ajutându-l pe Corneliu Porumboiu să devină un veritabil „star” al noului val din cinematografia română post-comunistă.

Cel mai recent film al său, „Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism”, va fi proiectat la Festivalul de la New York în această toamnă şi reprezintă punctul central al Festivalului de Film Românesc Making Waves de la Lincoln Center în luna decembrie. Circuitul festivalier internaţional a fost adeseori mult mai primitor pentru filmele lui Corneliu Porumboiu şi ale colegilor săi de generaţie decât propria ţară, unde cinematografele sunt „monopolizate” de producţiile turnate la Hollywood, iar cineaştii depind adeseori de finanţările primite de la stat pentru a-şi face filmele, într-o ţară săracă şi volatilă din punct de vedere politic, se afirmă în acelaşi articol apărut pe site-ul publicaţiei The New York Times.

Corneliu Porumboiu este un maestru al scenelor lungi şi statice, al discuţiilor epuizante şi al glumelor existenţiale. El îşi îndreaptă camera spre situaţiile dificile ale unor potentaţi minori sau ale unor funcţionari de nivel mediu – prezentatorul TV din „A fost sau n-a fost?”, poliţistul şi şefii lui din „Poliţist, adjectiv”, regizorul din „Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism” – dezvăluind secretele societăţii lor în cele mai mici detalii de limbaj şi de comportament.

Considerat uneori minimalist sau ultrarealist, noul val din cinematografia română include un fel de absurd auster, formal meticulos. Cineaştii din timpul vechiului regim au învăţat să îşi ascundă activismul social în interiorul alegoriilor, preferând căile ocolitoare. Ca reacţie, tânăra generaţie de cineaşti români – care îi include pe Cristian Mungiu, Cristi Puiu şi Radu Muntean – a adoptat un stil care favorizează onestitatea, specificul şi umorul negru.

Corneliu Porumboiu este unul dintre cei mai importanţi regizori din noua cinematografie românească, alături de nume precum Cristi Puiu, Cristian Mungiu şi Radu Muntean. În 2006, a primit premiul pentru debut Camera d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „A fost sau n-a fost?”, o comedie despre cum a fost trăită revoluţia din 1989 într-un oraş de provincie. S-a întors la Cannes, în secţiunea Un Certain Regard, în 2009, cu „Poliţist, adjectiv”. Filmul a primit premiul FIPRESCI şi premiul juriului secţiunii Un Certain Regard.