Corneliu Vadim Tudor dat jos de la şefia PRM. C.V.Tudor spune că decizia este nestatutară

Economica.net
15 06. 2013
corneliu_vadim_tudor_fost_internat_de_urgenta_spital1362232936_43106400

Gheorghe Funar, până în prezent secretar general al PRM, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în cadrul reuniunii Consiliul Naţional s-a decis, cu participarea a 24 de organizaţii judeţene ale PRM, modificarea şi completarea statutului partidului.

Totodată, Funar a menţionat că acest for a hotărât revocarea preşedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, precum şi a Biroului Politic şi a Comitetului Director al partidului.

De asemenea, potrivit sursei citate, s-a decis alegerea unui Birou Politic intermar care să asigure conducerea partidului până la organizarea unui congres extraordinar, care ar putea avea loc până cel târziu în toamna acestui an, unde vor fi organizate alegeri pentru funcţiile de preşedinte, prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţii şi secretarul general al PRM.

Funar va fi membru în Biroul politic interimar.

„Eu am discutat cu domnul preşedinte Vadim pe tema acestei întâlniri de astăzi şi dânsul a fost de aceeaşi părere cu mine ca să particip la această întâlnire, suntem în cadrul aceluiaşi partid. Eu am insistat ca să vină şi dânsul la această conferinţă extraordinară, are motivele întemeiate ale dânsului pentru care nu a participat, dar sperăm ca astăzi să se fi întâmplat un lucru care să relanseze PRM, eu sunt pentru unitatea partidului”, a spus Funar.

El a precizat că nu a intrat în PRM pentru ca candida la funcţia de preşedinte al partidului, iar Corneliu Vadim Tudor va avea posibilitatea de a candida din nou la funcţia de preşedinte al partidului.

Într-o declaraţie făcută sâmbătă presei, Corneliu Vadim Tudor a susţinut că reuniunea de la Palatul Parlamentului este nestatutară.

„Ce au făcut ei acolo e nestatutar, e total ilegal, (…) pretind că sunt şefi de filiale, nu sunt aşa ceva (…). Pe mine nu mă poate înlocui nimeni din această funcţie, chiar şi numai pentru simplul motiv că sunt preşedintele fondator al partidului şi marca PRM e înregistrată la OSIM pe numele meu”, a spus Corneliu Vadim Tudor.

„Nu sunt statutari, e Funar acolo şi mi-a zis despre ce e vorba (…), ca să facă ei o plenară a Consiliului Naţional trebuia să adune 26 de preşedinţi de filiale”, a adăugat el.

Corneliu Vadim Tudor a susţinut totodată că este vorba de „o făcătură”, în spatele căreia s-ar afla PSD.