Un nou record la terapie intensivă şi a doua zi cu peste 10.000 de cazuri noi. Trei judeţe sunt peste 6 la rata de infectare – Coronavirus miercuri, 29.09.2021

Coronavirus 29 septembrie 2021 - 10.826 cazuri noi în România, 1.561 în Bucureşti. 207 morţi în ultimele 24 de ore. 1.320 pacienţi internaţi la terapie intensivă (20 minori), cel mai mare număr din 28 aprilie 2021 şi până acum. Trei judeţe (Ilfov 6,79, Bucureşti 6,33, Timiş 6,02) au o rată de infectare peste 6 la mia de locuitori.
Ion Dobreanu - mie, 29 sept. 2021, 14:08
Un nou record la terapie intensivă şi a doua zi cu peste 10.000 de cazuri noi. Trei judeţe sunt peste 6 la rata de infectare - Coronavirus miercuri, 29.09.2021

Doar 5 paturi la ATI pentru pacienţii cu COVID-19 mai sunt libere în ţară, dintre care 3 la Bucureşti

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat miercuri că, la nivel naţional, mai sunt libere doar cinci paturi la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, dintre care trei în Capitală, un pat în judeţul Galaţi şi unul în judeţul Vrancea.

Conform GCS, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, miercuri, la nivel naţional, există 1.374 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. De asemenea, 1.320 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări.

În Bucureşti, sunt avizate de DSP 282 de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.

La nivel naţional, sunt libere 5 paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2.

La acest moment, în Bucureşti sunt trei paturi libere.

Mai este un pat liber în judeţul Galaţi şi un pat în judeţul Vrancea.

Conform GCS, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI, care vor fi disponibile în zilele următoare.

GCS menţionează faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare.

Până astăzi, 29 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.221.636 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 1.388 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.110.542 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.826 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 259 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bucureştiul a înregistrat 1.561 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. Rata de infectare din ultimele 14 zile în Capitală a crescut la 6,33 la mia de locuitori.

Evoluţie rată de incidenţă Bucureşti

29.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 6,33

28.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 5,57

27.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 4,95

26.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 4,35

25.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 4,10

24.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 3,77

23.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 3,65

22.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 3,30

21.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 2.91

20.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 2.57

17.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 2.05

15.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 1.8

01.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.85

15.08.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.32

8.08.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.20

1.08.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.13.

Ilfov are o rată de incidenţă de 6,79 la mia de locuitori.

Media naţională a ratei de infectare este de 3,79 la mia de locuitori.

Câţi oameni au murit în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 36.865 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 28.09.2021 (10:00) – 29.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 207 decese (101 bărbați și 106 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 207 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 22 la categoria de vârstă 50-59 ani, 50 la categoria de vârstă 60-69 ani, 70 la categoria de vârstă 70-79 ani și 57 la categoria de vârstă peste 80 ani.

194 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 9 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

10 dintre cei 207 pacienți decedați erau vaccinați. Cei 10 pacienți aveau vârste cuprinse între 61 și 86 de ani și prezentau comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

Câţi pacienţi sunt la terapie intensivă şi câţi oameni sunt internaţi în toate spitalele din România din cauza COVID-19

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.742. Dintre acestea, 1.320 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 310 sunt minori, 290 fiind internați în secții și 20 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.585.431 de teste RT-PCR și 3.203.021 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.457 de teste RT-PCR (13.184 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.273 la cerere) și 42.978 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 57.987 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.376 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 62.384 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 173 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.090 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 748 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Unde au fost cele mai multe cazuri

Bucureşti 1.561 cazuri noi, în ultimele 24 de ore.

INSP: Până pe 26 septembrie – 2.009 cazuri confirmate cu varianta Delta

Până la data de 26 septembrie au fost confirmate 2.009 cazuri cu varianta Delta, a informat marţi Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Informarea privind cazurile de COVID-19 confirmate cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC) arată că, până la data de 26 septembrie, au fost raportate la INSP – CNSCBT 4.369 de secvenţieri de la laboratoarele Institutului Cantacuzino, Institutului „Matei Balş”, MedLife, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau”, CRGM al SCJU Craiova, „Pro Vitam” Sfântu Gheorghe.

Până pe 26 septembrie au fost confirmate 3.765 de cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, din care 2.009 cu varianta Delta.

Conform INSP, până la data de 26 septembrie rata de confirmare cu variante care determină îngrijorare a fost de 86%.

Situaţia din diaspora

23.751 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.946 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franța, 3.124 în Germania, 95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 144 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 23 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 10 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 3 în Croația și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Polonia și Kuweit. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 194 de cetățeni români aflați în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia și unul în Bulgaria, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul finlandez cere UE să ajute Helsinki să prevină un aflux de migranţi sosiţi din Rusia
Premierul finlandez cere UE să ajute Helsinki să prevină un aflux de migranţi sosiţi din Rusia
Uniunea Europeană ar trebui să ia măsuri pentru a ajuta Finlanda să prevină un aflux de migranţi care sosesc din Rusia, a declarat vineri premierul finlandez Petteri Orpo, relatează Reuters....
Aproape jumătate din marile oraşe ale Chinei se scufundă, spun cercetătorii
Aproape jumătate din marile oraşe ale Chinei se scufundă, spun cercetătorii
Aproape jumătate din marile oraşe ale Chinei sunt afectate de niveluri de subsidenţă (proces de coborâre treptată a ...
Campanie frauduloasă cu apeluri telefonice în care hackerii se prezintă drept angajaţi ai DNSC
Campanie frauduloasă cu apeluri telefonice în care hackerii se prezintă drept angajaţi ai DNSC
Campania frauduloasă de apeluri telefonice în care atacatorii se prezintă drept angajaţi ai Directoratului Naţional ...
Calea ferată Constanța – Mangalia: A fost lansată licitație de 1,3 miliarde de lei pentru electrificarea și reabilitarea liniei
Calea ferată Constanța – Mangalia: A fost lansată licitație de 1,3 miliarde de lei pentru electrificarea și reabilitarea ...
CFR SA a lansat licitația pentru electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Constanța - Mangalia. Lucrările ...