Coronavirus Italia: Numărul real al infecţiilor ar putea fi de 600.000, potrivit Protecţiei Civile

Economica.net
24 03. 2020
1280px_emergenza_coronavirus___49505713922_23662100

„La fiecare contagiere confirmată există alte zece neînregistrate”, a afirmat Borrelli, care anunţă zilnic pentru mass-media datele oficiale şi care luni a cifrat la 63.000 numărul contagierilor, scrie Agerpres.

La întrebarea dacă are sens să mai comunice zilnic numărul infectărilor, Angelo Borrelli a recunoscut că s-a gândit şi el la acest lucru şi că mulţi i-au cerut să se oprească de la a o mai face. „Pot fi date imperfecte, dar încă din prima zi am dat asigurări că voi spune adevărul, este un angajament pe care mi l-am asumat faţă de ţară. Dacă renunţăm vom fi acuzaţi că avem lucruri de ascuns”, a explicat el.

Potrivit datelor oferite luni de Borrelli, numărul morţilor de coronavirus în Italia a ajuns la 6.077, o creştere cu 602 cazuri în doar 24 de ore, reprezentând cu toate acestea a doua zi consecutivă de scădere a numărului deceselor.

Dar numărul persoanelor bolnave în prezent este de 50.418, o creştere cu 3.780 a cazurilor pozitive faţă de cele înregistrate duminică, în timp ce numărul total al persoanelor contagiate cu noul virus a ajuns la 63.000.

Borrelli a criticat comportamentul unor persoane, precum un grup de prieteni din provincia Lodi care, la 23 februarie, a plecat în vacanţă în insula Ischia provocând contagieri în această zonă, sau cei 29 de locuitori din Bergamo care au fost în vacanţă în Sicilia. Pe de altă parte, meciul de fotbal Atalanta-Valencia, disputat pe stadionul San Siro din Milano în faţa a 46.000 de spectatori, a fost calificat de Borrelli drept „un potenţial detonator”.

Având în vedere că boala COVID-19 este prezentă în formă gravă doar la o mică parte din persoanele infectate, aceasta înseamnă că cifrele anunţate de Protecţia Civilă reprezintă un procent destul de mic din numărul persoanelor infectate în Italia, fiind în realitate de cel puţin patru sau cinci ori mai mare, a denunţat într-un articol din Il Post ziaristul şi redactorul-şef adjunct Francesco Costa, potrivit căruia datele despre cazurile de coronavirus nu sunt realiste.