Corpul de Control al Ministrului Economiei sesizează organele de urmărire penală şi ANI pentru neregulile găsite la SNAM

Corpul de Control al Ministrului Economiei va sesiza organele de urmărire penală şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în cazul procedurii de selectare şi recrutare a membrilor Consiliului de Administraţie la Societatea Naţională Ape Minerale (SNAM), întrucât au fost constatate potenţiale conflicte de interese, dar şi suspiciuni de săvârşire a unor infracţiuni în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Economica.net - J, 09 feb. 2017, 20:17
Corpul de Control al Ministrului Economiei sesizează organele de urmărire penală şi ANI pentru neregulile găsite la SNAM

‘Principalele concluzii ale raportului relevă posibile conflicte de interese şi vicii de procedură în ceea ce priveşte selectarea şi recrutarea, în conformitate cu OUG 109/2011 a membrilor Consiliului de Administraţie al societăţii, în sensul că semnatarul contractului cu recrutorul a fost, în urma depunerii candidaturii, selectat ca membru în Consiliu de Administraţie. De asemenea, existau deja, în derulare, relaţii contractuale de muncă între unul dintre membrii comisiei de intervievare a candidaţilor înscrişi pe lista scurtă şi unul dintre candidaţi’, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei transmis, joi, AGERPRES.

Un al doilea tip de nereguli descoperite de reprezentanţii Corpului de Control vizează modul de îndeplinire a responsabilităţilor din contractul de mandat semnat de membrii Consiliului de Administraţie.

Astfel, trei dintre cei cinci membri ai CA nu şi-au asumat Proiectul componentei de administrare din Planul de Administrare a SNAM, neîndeplinindu-şi astfel atribuţiile din contractul de mandat. De asemenea, Comitetul de Audit şi Comitetul de Nominalizare şi Remunerare nu au fost constituite legal şi nu există dovada activităţii lor, iar membrii CA aveau obligativitatea, ca în 30 de zile de la semnarea contractelor de mandat, să constituie cele două comitete. Constituirea celor doua comitete este obligaţie legală impusă de OUG 109/2011, precizează Ministerul Economiei.

‘Pentru că faptele constatate relevă potenţiale conflicte de interese, dar şi suspiciuni de săvârşire a unor infracţiuni în exercitarea atribuţiilor de serviciu, vor fi sesizate, atât Agenţia Naţională de Integritate, cât şi organele de urmărire penală’, se precizează în comunicat.

În data de 11 ianuarie, ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, a trimis Corpul de Control la Societatea Naţională a Apelor Minerale SA şi a cerut constituirea unei comisii de analiză pentru verificarea sesizărilor primite la minister, în luna decembrie 2016, referitoare la activitatea administratorilor acestei societăţi.

Te-ar mai putea interesa și
Trump numește din nou strâmtoarea Ormuz teritoriu american
Trump numește din nou strâmtoarea Ormuz teritoriu american
Președintele american Donald Trump a făcut, vineri, o nouă afirmație controversată privind Strâmtoarea Ormuz, în contextul în care SUA continuă blocada asupra transportului maritim și a......
Noi măsuri anunțate de Guvern pentru a aduce mai multă apă la centrala nucleară de la Cernavodă, oprită acum. Se construiește și un dig
Noi măsuri anunțate de Guvern pentru a aduce mai multă apă la centrala nucleară de la Cernavodă, oprită acum. Se construiește ...
În condițiile celui mai scăzut debit pe Dunăre din istoria recentă, Comitetul Național pentru Situații de Urgență ...
Incendiu la Institutul Clinic Fundeni. 37 de pacienţi, evacuaţi
Incendiu la Institutul Clinic Fundeni. 37 de pacienţi, evacuaţi
Un incendiu s-a produs, sâmbătă dimineața, la Institutul Clinic Fundeni din Capitală. 37 de pacienți au fost evacuați ...
SUA impun taxe vamale de 50% pentru unele produse canadiene
SUA impun taxe vamale de 50% pentru unele produse canadiene
Statele Unite au impus sâmbătă dimineață tarife vamale de 50% pentru produse canadiene în valoare de 20 de miliarde ...