Cosmin Ghiță a demisionat de la conducerea Nuclearelectrica

Cosmin Ghiță, care conduce Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă care este acum oprită, din 2017 încoace, și-a dat demisia înainte de terminarea mandatului.
Mihai Nicuţ - mar, 25 aug. 2026, 18:28
Cosmin Ghiță a demisionat de la conducerea Nuclearelectrica

“Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. („SNN”) informează acționarii și investitorii că în data de 25.08.2026, a fost notificată cu privire la solicitarea domnului Cosmin Ghiță, Director General al SN Nuclearelectrica SA, de încetare a contractului de mandat, încheiat cu SN Nuclearelectrica SA.

Nuclearelectrica va comunica data efectivă la care renunțarea la mandat urmează să își producă efectele. SN Nuclearelectrica S.A. îi mulțumește domnului Cosmin Ghiță pentru contribuția adusă la dezvoltarea companiei pe perioada derulării mandatelor sale de director general al companiei”, arată compania într-un comunicat transmis Bursei.

Mandatul complet de Director General al lui Cosmin Ghiță urma să expire în 2027, în februarie.

Ghiță, unul dintre cei mai tineri executivi din companiile energetice de statm a preluat funcția de Director General al Nuclearelectrica S.A în 2017.

Centrala nucleară Cernavodă este oprită acomplet acum, ca urmare a debitului mic al Dunării care nu poate asigura apa de răcire pentru cele două reactoate de 700 MW.

Pe de altă parte, compania a primit o solicitare de completare a ordinii de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor stabilită pentru data de 10.09.2026/din partea acționarului majoritar, Ministerul Energiei, prin care să aprobe publicarea Raportului emis de către Corpul de Control al Prim-Ministrului, ca urmare a acțiunii de control efectuate la Societatea Națională Nuclearelectrica SA în perioada 15.10.2025-20.03.2026.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Refuzul de a guverna cu PSD nu ţine de orgolii sau de calcule politice, ci de lecţia pe care am învăţat-o în ultimul an
Ilie Bolojan: Refuzul de a guverna cu PSD nu ţine de orgolii sau de calcule politice, ci de lecţia pe care am învăţat-o ...
România are nevoie de un Guvern funcţional, iar PNL este deschis să contribuie la instalarea acestuia, însă nu va accepta să repete formule politice care s-au dovedit că nu funcţionează, a......
ONU denunță ca fiind inacceptabile sancțiunile impuse de SUA împotriva Curții Penale Internaționale
ONU denunță ca fiind inacceptabile sancțiunile impuse de SUA împotriva Curții Penale Internaționale
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk (foto), a declarat "inacceptabile" sancţiunile anunţate ...
UE reacționează după ce SUA au impus sancțiuni noi împotriva CPI. Comisia anunță că va ajuta Curtea să-și continue activitatea
UE reacționează după ce SUA au impus sancțiuni noi împotriva CPI. Comisia anunță că va ajuta Curtea să-și continue ...
Uniunea Europeană a criticat vineri sancţiunile "profund regretabile" impuse de Statele Unite împotriva Curţii Penale ...
O treime dintre români consideră că ar avea nevoie de peste cinci ani pentru a trece peste o daună de 50.000 de lei la locuință – studiu
O treime dintre români consideră că ar avea nevoie de peste cinci ani pentru a trece peste o daună de 50.000 de lei la ...
33% dintre români estimează că ar avea nevoie de peste cinci ani pentru a-și reveni financiar dacă locuința lor ar ...