Costescu: Dacă se vor respecta procedurile, Autostrada Transilvania ar putea fi gata până în 2020

Economica.net
22 02. 2016
autostrada_transilvania_56117900

Întrebat care este termenul pentru finalizarea Autostrăzii A3, Dan Costescu a reiterat faptul că nu îi place să dea termene, având în vedere mandatul scurt pe care îl are Guvernul Cioloş, însă a spus că, în opinia sa, dacă se respectă termenele actuale pentru tronsoane, A3 ar putea fi dată în folosinţă până în 2020.

‘Ştiţi că nu îmi plac promisiunile de genul acesta având în vedere şi mandatul meu limitat. Eu v-am prezentat ce vom face noi în următoarele mai puţin de nouă luni pe care le mai avem. Termenele pentru sectoarele parţiale care vor fi date în folosinţă au fost prezentate şi în plenul Senatului şi în plenul Camerei. Prefer să mă opresc la ele, cu toate că, evident, colegii lucrează şi la termenul mare, care este derivat din termenele mici. Avem termene şi pentru acestea, începând, să zicem, din 2017 şi până în 2020. Dacă se vor respecta procedurile care au fost puse şi va intra şi ordonanţa pentru accelerarea proiectelor mari de infrastructură, este posibil să fie gata (Autostrada Transilvania – n. r.) până în 2020, pentru unele tronsoane chiar cu devansări de termene’, a spus şeful de la Transporturi, după plenul Camerei Deputaţilor.

Autostrada Transilvania a fost subiectul dezbaterii de la ‘Ora Guvernului’ din plenul Camerei Deputaţilor de luni, la care este invitat să participe ministrul Transporturilor, Dan Costescu.

Solicitarea a venit din partea grupului parlamentar al UDMR.

Dan Costescu a fost prezent şi marţea trecută în Parlament, dar la Senat, unde a vorbit despre problemele din domeniul infrastructurii.