Costescu: Lansăm cât mai curând procedura de selecţie a managerului Tarom pe ordonanţa de guvernanţă corporativă

Autorităţile vor demara cât mai curând procedura de selecţie a managerului companiei Tarom, pe ordonanţa de guvernanţă corporativă, în condiţiile în care mandatul actualului director general, Christian Heinzmann, se apropie de sfârşit, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, după întâlnirea cu primul ministru Dacian Cioloş, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 05 feb. 2016, 19:33
Costescu: Lansăm cât mai curând procedura de selecţie a managerului Tarom pe ordonanţa de guvernanţă corporativă

Întrebat dacă Christian Heinzmann va rămâne în fruntea Tarom, ministrul a precizat că acesta se poate înscrie la concursul de selecţie a managerului general ce va fi lansat curând în baza ordonanţei de urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

‘Heinzmann, dacă va rămâne după data de expirare a mandatului său, în octombrie sau noiembrie, este decizia dânsului. Noi, oricum, pentru a nu avea sincope în această companie (Tarom – n. red.) lansăm cât mai curând procedura de selecţie pe 109, care trebuie să fie gata cel puţin până la data la care i se termină dânsului mandatul. Evident că la această competiţie domnul Heinzmann este liber să se înscrie şi o poate face. Dânsul va decide dacă se mai înscrie sau dacă doreşte, din motive medicale, să părăsească mai repede compania. Este decizia dânsului’, a spus Costescu.

În ceea ce priveşte reînnoirea flotei, şeful de la Transporturi a reiterat că Tarom va trebui să îşi definească mai întâi strategia comercială, să ştie unde vrea să zboare şi când să zboare.

‘În ciuda unor declaraţii care vor să arate o preocupare pentru această zonă, care dau tot felul de soluţii pe genunchi cu privire la reînnoirea acestei flote, eu îmi menţin aceeaşi părere: Tarom trebuie în primă fază să îşi definească strategia comercială, să ştie unde zboară, când zboară şi ce îşi doreşte să facă. Din paleta de strategii pe care o au companiile la dispoziţie, numai după definirea acesteia va putea decide. Bineînţeles că este acum într-o situaţie foarte puţin plăcută, foarte puţin comodă, dar acest punct poate fi şi un avantaj, pentru că ei ar avea ocazia să îşi dimensioneze flota de la zero. Numai după ce se va face această strategie, ei vor putea să primească o părere calificată despre modul în care se va înnoi această flotă, complet sau prin mecanismele moderne începând cu anumite bucăţi de flotă, treptat-treptat, prin mecanismele de buy-back, de leasing, pentru că este foarte clar că în acest moment strategia de a cumpăra aeronave la preţ de aeronavă nouă are foarte puţine şanse. Dar nu vreau să mă pronunţ pe acest aspect’, a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, strategia comercială va fi elaborată de un consultant, un proces de selecţie a acestuia fiind deja demarat, pe 15 februarie urmând să fie deschise ofertele.

‘Această strategie va fi elaborată de consultantul care va fi angajat acum. Din câte ştiu, pe 15 februarie vor trebui deschise ofertele de la consultanţii care s-au înscris în această competiţie. Cel care va câştiga, va stabili şi această strategie, împreună cu oamenii din companie, pe baza informaţiilor lor. Vreau să vă spun că în aviaţie am avut – şi aici vorbesc în numele ministerului – o experienţă bună când s-a mai făcut o astfel de strategie. Ea a dat rezultate foarte bune pe primii doi ani. A fost făcută atunci de o firmă germană, foarte cunoscută în zona consultanţei. Problemele au început să apară atunci când noul management, numit pe anumite criterii, a renunţat să mai aplice această strategie. Atunci totul s-a dus în zona cifrelor roşii’, a adăugat Dan Costescu.

Te-ar mai putea interesa și
Grecii se întorc în număr din ce în ce mai mare în țară. 2023 a fost primul an după criză când cei care s-au întors au fost mai mulți decât cei care au plecat
Grecii se întorc în număr din ce în ce mai mare în țară. 2023 a fost primul an după criză când cei care s-au întors ...
Numărul grecilor expatriaţi care se întorc în Grecia, ţară care a fost lovită de o criză economică severă între 2009 şi 2018, este în continuă creştere începând din 2021, potrivit......
Paramount este dispus la concesii în acțiunea de preluare a Warner Bros. Discovery, pentru a primi aprobarea Comisiei Europene
Paramount este dispus la concesii în acțiunea de preluare a Warner Bros. Discovery, pentru a primi aprobarea Comisiei Europene
Paramount Skydance a propus măsuri pentru a răspunde îngrijorărilor autorităţilor europene privind concurenţa în ...
Apare o nouă facultate de stat la o mare Universitate din România. Domeniile în care va pregăti studenții
Apare o nouă facultate de stat la o mare Universitate din România. Domeniile în care va pregăti studenții
Universitatea Politehnica Timișoara anunță că va înființa în această toamnă Facultatea de Robotică, Inteligență ...
Christine Lagarde nu exclude o plecare anticipată de la conducerea BCE și dă de înțeles că ar putea să se implice în alegerile prezidențiale din Franța de anul viitor
Christine Lagarde nu exclude o plecare anticipată de la conducerea BCE și dă de înțeles că ar putea să se implice ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat că nu exclude posibilitatea de a-şi încheia ...