UPDATE: Bigster nu poate susține singur vânzările Dacia în Europa. Livrările scad, cota de piață se prăbușește

23 07. 2026
cota de piata Dacia Bigster

Conform raportului Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în luna iunie dom acest an marca Dacia a înmatriculat în Europa 63.424 de vehicle, valoare în creștere cu 7% față de aceeași lună din 2025.

În ciuda acestei creșteri, reculul puternic de la începutul anului 2026 menține Dacia în zona roșie a bilanțului comercial pentru primul semestru. Astfel, conform ACEA, europenii au înmatriculat în primele șase luni din acest an doar 281.814 de autoturisme, în scădere cu 8,7% față de volumul de 308.673 de unități raportat în aceeași perioadă din anul anterior.

În acest context, marca afișează o cotă de piață de 3,9% pe piața autoturismelor, mult mai redusă decât cea din prim a jumătate a anului trecut, atunci când acest indicator important se situa la 4,5% din piață.

UPDATE: Dat publicității la doar o oră după statistica ACEA, raportul comercial al grupului Renault pentru primele șase luni din 2026 arată că marca Dacia a vândut la nivel mondial 327.077 de vehicule, valoare în scădere cu 8,1% față de primul semestru al anului 2025. Deficitul provine în special din performanța slabă din primul trimestru, în timp ce în trimestrul al doilea marca a reușit doar o stagnare, cu 181.729 de unități înmatriculate (-0,3%).

Conform oficialilor grupului francez, modelul de business al Dacia își păstrează fundamente macroeconomice solide:

– Canalul de retail: Vânzările directe către persoane fizice reprezintă 77% din mixul total, menținând Dacia pe locul trei în clasamentul de profil din Europa.
– Strategia de prețuri: Politica strictă a prețurilor nete și valorile reziduale superioare cu 13 puncte procentuale mediei pieței protejează marja de profit.
– Modelul Sandero: Rămâne cel mai vândut automobil din Europa, chiar dacă se află în scădere. De altfel din întregul portofoliu de modele al mărcii, doar SUV-ul Bigster a înregistrat o creștere a vânzărilor în primul semestru din 2026.

Deși în raportul grupului francez nu mai sunt menționate, ca în trecut, vânzările defalcate pe modele, statistica DataForce arată că, la nivel european, cel mai vândut model Dacia rămâne Sandero, cu 113.127 unități (valoare în scădere cu 12,5%), urmat de Duster, cu 73.451 unități (valoare în scădere cu 25,2%), Bigster, cu 45.899 unități (valoare în creștere cu 170,8%), Jogger (28.431 unități), Spring (16.641 unități) și Logan (3.003 unități). Trebuie menționat că valorile din statistica DataForce sunt provizorii și se referă strict la piața europeană.

O tendință economică importantă este migrarea clienților spre unități cu valoare adăugată mare și tehnologii hibride, care aduc o marjă de profit superioară grupului. Raportul indică o absorbție masivă a propulsiei hibride în totalul comenzilor: 37% la Jogger, 40% la Duster și un record de 68% pentru modelul Bigster.

Această dinamică se suprapune peste apetitul clienților pentru versiunile de top: 58% din portofoliul general Dacia vizează echipările superioare, procentul atingând 71% în cazul Duster și un maxim de 82% pentru Bigster.

Pentru a recâștiga agilitatea comercială, planul de management pentru a doua parte a anului prevede lansarea versiunii Sandero Hybrid și intrarea în producție a modelelor Striker (asamblat în Turcia) și Spring (asamblat acum în Europa, la Novo Mesto).

 

Citește și:
– John Cleworth, specialist în strategii de preț, numit vicepreședinte al Dacia
– Francois Provost (CEO Renault) a stabilit trei priorități pentru operațiunile din România după prima sa vizită în țară