Cota standard de TVA ar putea rămâne la 19%, dar cotele reduse de acum pentru unele servicii sau produse vor fi crescute la 19% – surse
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/02/tva-bani-706x420.jpg)
Astfel, rămâne cota de TVA de 9% pentru apa utilizată pentru irigații și pentru achiziționarea de îngrășăminte chimice și pesticide și pentru serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare. De asemenea, se aplică o cotă redusă de TVA de 9% doar pentru livrarea de medicamente de uz uman şi 19% veterinar.
Partidele politice au căzut unanim de acord să aplice cota de TVA de 19% (de la 9%) pentru cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.
De asemenea, s-a convenit asupra aplicării cotei de TVA de 19% (de la 9%) serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice, precum şi a băuturilor nealcoolice care se încadrează la codul NC 2202.
Aplicarea cotei de TVA de 19% (de la 9%) pentru livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă ar fi de asemenea discutată.
Activitatea de entertaiment va avea unilateral TVA de 19%. Astfel, se dorește aplicarea cotei de TVA de 19% (de la 9%) pentru serviciile constând în permiterea accesului la bâlciuri, accesul la evenimente sportive și permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice.
De asemenea, s-a votat aplicarea cotei de TVA de 9% (de la 5%) pentru livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, pe suport fizic şi/sau pe cale electronică, cu excepţia celor care au, în totalitate sau în mod predominant, un conţinut video sau un conţinut muzical audio şi a celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii.
Tot cotă de TVA de 9% (de la 5%) se va percepe și pentru livrarea către persoanele fizice si juridice de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare.
Aplicarea cotei de TVA de 9% (de la 5%) pentru livrarea de energie termică în sezonul rece, pentru anumite categorii de consumatori ar putea fi de asemenea decisă.
Menționăm că această listă nu conține măsurile definitive incluse în pachetul fiscal, ci doar aprobările de principiu ale partidelor pentru unele din punctele supuse discuției.
TVA la alimente nu a întrunit cvorumul partidelor și, de asemenea, documentul aflat în posesia Economica.net nu menționează nicăieri majorarea TVA de la 19% la 21%.
Posibila creștere a cotei standard, din toamnă
O decizie referitoare la creşterea TVA de la 19 la 21% ar putea fi luată în octombrie, după o nouă evaluare a ECOFIN privind eficienţa măsurilor fiscale luate până la acel moment, afirmă surse politice, citate de agenția de presă News.ro.
Conform surselor citate, în contextul în care ECOFIN ia în calcul să acorde României termenul de 15 octombrie pentru a lua măsurile necesare reducerii deficitului bugetar, o creştere cu 2 puncte procentuale a TVA ar putea fi decisă după acea dată şi doar în cazul în care măsurile deja adoptate nu îşi dovedesc eficienţa, precizează sursele citate.