COTAR: Guvernul modifică Legea RCA în defavoarea păgubiţilor şi pentru câştigul asigurătorilor. Ne pregătim de miting

O ordonanţă de urgenţă urmează să schimbe Legea RCA în favoarea firmelor de asigurări şi în defavoarea consumatorilor, susţin reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), menţionând că se pregătesc de miting.
AGERPRES - mie, 05 mai 2021, 13:26
COTAR: Guvernul modifică Legea RCA în defavoarea păgubiţilor şi pentru câştigul asigurătorilor. Ne pregătim de miting

„Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a fost ignorată total în legătură cu Legea RCA. O Ordonanţă de Urgenţă urmează să schimbe Legea RCA în favoarea firmelor de asigurări şi în defavoarea consumatorilor. Ne pregătim de miting, unde îi vom invita pe cei peste 40.000 de păgubiţi care azi sunt în instanţă pentru recuperarea contravalorii reparaţiilor, persoane fizice, persoane fizice autorizate, societăţi de transport, unităţi reparatoare”, se arată într-un comunicat de presă al COTAR remis miercuri AGERPRES.

Potrivit organizaţiei, păgubiţii vor fi obligaţi la co-plată „pentru servicii mult mai proaste şi mai scumpe, luându-li-se inclusiv dreptul la închirierea unei maşini, în perioada reparaţiilor.”

COTAR menţionează că a atras atenţia Guvernului României, în nenumărate rânduri, să respingă adoptarea prin OUG a acestor măsuri care vor afecta peste 8 milioane de şoferi.

„Enumerăm cele mai nocive propuneri pe care Guvernul României intenţionează să le adopte în prima jumătate a lunii mai. Co-plata despăgubirilor. Persoanele nevinovate de producerea unui accident de circulaţie vor fi nevoite să suporte o parte dintre costurile de reparaţii ale autovehiculului avariat în baza tichetului RCA. Anularea dreptului păgubitului RCA de a mandata unitatea reparatoare în relaţia cu firma de asigurări. În această situaţie, păgubitul RCA va rămâne pe cont propriu, în ghearele birocratice ale firmelor de asigurări, acesta urmând să achite despăgubirea către service, pentru a-şi putea ridica autovehiculul reparat, urmând ca apoi să se lupte pe cont propriu cu firmele de asigurări, pentru recuperarea banilor de reparaţii. Interzicerea păgubitului RCA de a-şi închiria un autovehicul pentru perioada reparaţiei fără acordul firmei de asigurări şi fără achitarea anticipată a costurilor de închiriere şi a garanţiei percepute de către firma de rent-a-car, pentru perioada închirierii”, se mai spune în comunicat.

De asemenea, potrivit organizaţiei, şoferii români nu vor putea să îşi încheie asigurarea pentru o perioadă mai scurtă de şase luni, decât în cazul înmatriculării unui nou autovehicul. „Practic, poliţele RCA cu valabilitate de o lună, trei luni sau în funcţie de activitatea sezonieră a şoferului vor dispărea din ofertele firmelor de asigurări; RCA se va plăti, obligatoriu, chiar şi pentru maşinile scoase din circulaţie şi neînmatriculate”, menţionează organizaţia în comunicat.

COTAR cere Guvernului să respingă în totalitate OUG de modificare a legii RCA, precizând că nu există nicio urgenţă care să justifice adoptarea unei astfel de ordonanţe, fără existenţa unui studiu de impact.

Totodată, confederaţia cere să verifice ce se întâmplă în realitate cu banii colectaţi în mod obligatoriu de către firmele de asigurări. Conform COTAR, astăzi, preţul RCA se poate reduce cu peste 35%, dacă se verifică cu adevărat dosarul preţurilor de transfer şi se opresc tranzacţiile financiare prin care „sunt golite în mod artificial conturile firmelor de asigurări, prin diverse operaţiuni oneroase, de către acţionarii acestor firme”.

„Nu adoptaţi acest OUG! Singura urgenţă de adoptare a acestui OUG este lăcomia firmelor de asigurări, iar Guvernul României, care a căzut în capcana firmelor de asigurări, va fi direct responsabil de consecinţele care-i vor afecta pe cei peste 8 milioane de soferi din România. Dacă vreţi cu adevărat să protejaţi cetăţenii acestei ţări, opriţi hemoragia financiară care se dezvoltă în România prin contracte de reasigurare de 50 – 80% din valoarea primelor RCA încasate. Verificaţi contractele de servicii IT şi de consultanţă ale firmelor de asigurări. Verificaţi dosarul preţurilor de transfer ale firmelor de asigurări. Veţi constata că doar 40% din valoarea primelor încasate merg pentru despăgubiri materiale”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

Potrivit COTAR, instituţiile de control verifică extrem de rar şi doar superficial tranzacţiile financiare ale firmelor de asigurări, deşi atât ANAF, cât şi Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor au nenumărate informaţii despre nereguli în acest sector. Totodată, COTAR precizează că a atras atenţia, în mod repetat, atât Ministerului de Finanţe, ANAF, Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, cât şi Parlamentului României, asupra sumelor de bani scoase anual din ţară de firmele de asigurări.

„În loc să fie verificate tranzacţiile efectuate de firmele de asigurări, pentru că există nenumărate indicii de operaţiuni care încalcă legislaţia românească, autorităţile române doresc golirea de conţinut a poliţei RCA, falimentarea industriei de reparaţii şi auto, reducerea considerabilă a drepturilor şi protecţiei păgubiţilor RCA. Guvernul trebuie să înţelegă faptul că atât timp cât în instanţele de judecată peste 90% dintre procese sunt câştigate de păgubiţi, adevarata problemă este, de fapt, la acele firme de asigurări rău platnice, care tocmai au reuşit să folosească Guvernul României pentru a-şi apăra interesele, modificând legea în favoarea lor, dacă instanţele de judecată nu le-au dat câştig de cauză, conform legii actuale!”, se mai precizează în comunicat.

Reprezentanţii COTAR reamintesc Guvernului României că „activitatea de lobby este ilegală în România, dar se vede clar că există şi produce efecte la nivel de Guvern!” „Organele abilitate ale statului trebuie să verifice cum au reuşit firmele de asigurări să convingă Guvernul României să modifice legislaţia în favoarea lor, prin Ordonanţă de Urgenţă”, au mai spus reprezentanţii organizaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...