Cotația cafelei a ajuns la o valoare record pentru ultimii 47 de ani, ca urmare a temerilor privind recolta din Brazilia

Preţul cafelei a urcat vineri la cel mai ridicat nivel din aproape o jumătate de secol, impulsionat de diminuarea livrărilor, în condiţiile în care Brazilia, cel mai mare producător mondial, nu şi-a revenit încă de pe urma secetei din acest an, informează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 29 nov. 2024, 16:35
Cotația cafelei a ajuns la o valoare record pentru ultimii 47 de ani, ca urmare a temerilor privind recolta din Brazilia

De asemenea, dealerii spun că unii fermieri brazilieni au amânat să livreze boabele recoltate în acest an, în speranţa că vor obţine preţuri şi mai mari, ceea ce creează probleme de aprovizionare pe termen scurt şi pierderi financiare pentru traderii care se aşteptau să primească cafeaua.

În jurul orei 12.35 GMT, la bursa ICE cotaţiile futures la cafea arabica erau în creştere cu 0,7% până la 3,2530 de dolari livra (453,5 grame), după ce anterior a urcat până la 3,3545 de dolari livra, cel mai ridicat nivel înregistrat după 1977.

De la începutul anului şi până în prezent, preţul cafelei arabica a crescut cu aproape 75%, ceea ce o face una din materiile prime cu cele mai bune performanţe, alături de cacao, pentru care preţurile s-au dublat.

„Trendul de preţ este acum foarte similar cu cel înregistrat la cacao la începutul anului. Motivele sunt şi ele comparabile”, susţin analiştii de la Commerzbank. „La cacao, motivul a fost recoltele slabe din primele două cele mai importante ţări producătoare, Coasta de Fildeş şi Ghana. În cazul cafelei arabica, sunt îngrijorările cu privire la o recoltă slabă în Brazilia, cel mai important producător, în anul următor din cauza secetei”, adaugă analiştii.

Tot vineri, preţul cafelei robusta, varianta mai ieftină utilizată la prepararea cafelei instant, a atins şi el cel mai ridicat nivel din ultimii 47 de ani. La bursa ICE, cotaţiile futures la cafea robusta au atins vineri un vârf de 5.694 de dolari tona, după care au mai scăzut până la 5.503 dolari tona.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...