Cotaţiile la grâu au crescut, după escaladarea ostilităţilor la Marea Neagră

Cotaţiile la grâu au urcat miercuri, de la cel mai redus nivel din iunie, în urma escaladării ostilităţilor între Ucraina şi Rusia în zona căilor navigabile cheie de la Marea Neagră, transmit Reuters şi Bloomberg.
AGERPRES - mie, 30 aug. 2023, 13:29
Cotaţiile la grâu au crescut, după escaladarea ostilităţilor la Marea Neagră

La bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures la grâu au crescut miercuri cu 0,7%, după ce în precedentele patru sesiuni se înregistrase un declin de peste 6%. Ministerul rus al Apărării a anunţat că a distrus în Marea Neagră patru nave militare ucrainene care aveau la bord membri ai forţelor speciale. De asemenea, a fost raportat un atac cu drone lângă Sevastopol.

Exporturile ucrainene au fost afectate după ce, luna trecută, Rusia a decis să părăsească acordul negociat de ONU care permitea Ucrainei să exporte cereale via porturile sale de la Marea Neagră. Totuşi, cotaţiile la grâu sunt cu 24% mai scăzute faţă de decembrie 2022, pe fondul recoltelor mari din unele zone din emisfera nordică.

Miercuri, preţul grâului a fost influenţat şi de publicarea unui studiu care arată un declin semnificativ al producţiei Canadei, care ar putea reduce aprovizionarea pe plan global.

Firma rusă de consultanţă SovEcon a revizuit în creştere estimările privind recolta Rusiei din acest an la 92,1 milioane tone metrice, de la 87,1 milioane tone metrice.

Te-ar mai putea interesa și
Grevă generală la Oil Terminal. Când încep acţiunile de protest la cel mai mare terminal petrolier din România
Grevă generală la Oil Terminal. Când încep acţiunile de protest la cel mai mare terminal petrolier din România
Angajații Oil Terminal intră în grevă de avertisment de miercuri și în grevă generală peste două săptămâni. Compania a informat că Sindicatul Oil Terminal a anunţat conducerea......
Consiliul Fiscal: Este necesară o rectificare bugetară care să fie adoptată cât mai repede
Consiliul Fiscal: Este necesară o rectificare bugetară care să fie adoptată cât mai repede
Existenţa unor probleme serioase privind asigurarea fondurilor necesare funcţionării unor instituţii bugetare până ...
Polonia a descoperit o presupusă dronă rusească pe coasta sa de la Marea Baltică
Polonia a descoperit o presupusă dronă rusească pe coasta sa de la Marea Baltică
Militari polonezi au scos din mare ceea ce pare să fie o dronă rusească, pe care au descoperit-o în apropiere de coasta ...
Prețul gazelor crește cu 6% în Europa și ajunge la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Îngrijorarea a ajuns până și la BCE, care ar putrea crește dobânda
Prețul gazelor crește cu 6% în Europa și ajunge la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Îngrijorarea a ajuns până și ...
Prețurile de referință pentru gazele naturale din Europa au crescut cu 6% luni, la deschiderea pieței din Amsterdam, ...