Creative Dock lansează în colaborarea cu Raiffeisen aplicația Fairo, dedicată freelancerilor români

09 09. 2021
Igor Prerovsky, CEO Creative Dock Austria

Înainte de finalul anului, utilizatorii se vor putea bucura de servicii simplificate de evidență contabilă și de funcționalități fiscale, cum ar fi urmărirea veniturilor, iar mai apoi de calcularea mai ușoară a impozitelor și posibilitatea de a genera și trimite automat rapoarte fiscale.

Utilizatorii vor economisi timp în momentul în care vor să afle care dintre clienții lor au făcut plăți, pentru că una dintre funcționalitățile aplicației Fairo urmărește tranzacțiile și le potrivește în mod automat cu facturile. Iar faptul că fiecare factură este la îndemână în aplicație înseamnă că vor fi întotdeauna pregătiți pentru sezonul fiscal, se specifică în comunicatul transmis de companie.

Funcția reprezentativă care completează aplicația mobilă este contul bancar Fairo, care va fi lansat anul viitor. Utilizatorii vor putea fi plătiți de către clienți direct în contul lor bancar Fairo și își vor putea urmări cu ușurință veniturile. De asemenea, vor avea acces la carduri, retrageri de la bancomat, plăți locale și internaționale, schimb valutar, un cont bancar personal Fairo și multe altele. În 2022, prin intermediul aplicației, utilizatorii își vor plăti impozitele direct din contul bancar Fairo.

„Misiunea noastră este de a ajuta freelancerii să se bucure de rezultatele muncii lor, în cel mai eficient mod posibil, oferindu-le o soluție completă pentru simplificarea sarcinilor administrative și gestionarea finanțelor. Știm cât de obositor este, ca freelancer, să ai grijă de documentele necesare, mai ales dacă gestionarea lor nu este punctul tău forte. De aceea, prin Fairo, îi ajutăm să economisească timp cu o abordare holistică a facturării, evidenței contabile, a impozitelor și activităților bancare”, a declarat Igor Prerovsky (foto), CEO Creative Dock Austria.

„Fairo răspunde unei nevoi din ce în ce mai prezente pe piața românească, aceea de a putea gestiona toate operațiunile interne fără complicații, inclusiv cele legate de administrarea afacerilor și cele bancare. Suntem mândri că susținem dezvoltarea acestei aplicații și obiectivul acesteia de a face viața freelancerilor mai ușoară”, a spus Andrii Stepanenko, executiv în cadrul Raiffeisen Bank International.


Experiența Fairo începe cu facturarea, aplicația urmând să ofere în curând un cont bancar de business Fairo care să completeze pachetul de beneficii. Oferindu-le freelancerilor într-un singur loc raportarea fiscală, evidența contabilă, facturarea și activitățile bancare, aplicația îi ajută să economisească timp și să se bucure de mai multă libertate.
Aplicația este disponibilă pentru a fi descărcată gratuit din App Store și Google Play Store.

Despre Fairo

Fairo este un serviciu inovator dezvoltat de startup-ul austriac Creative Dock, cu sprijinul Raiffeisen Bank International. Aplicația a fost lansată pentru prima dată în Ucraina, în iulie 2020, cu mult succes, bucurându-se de popularitate în rândul a peste 30.000 de utilizatori înregistrați. România este prima țară din Uniunea Europeană în care aplicația este lansată, vizându-se o extindere în viitor în alte țări din UE. Fairo oferă freelancerilor funcționalități esențiale de gestionare a afacerii, cum ar fi crearea facturilor, urmărirea veniturilor, notificări automate legate de statusul facturilor, generarea de rapoarte fiscale și integrarea conturilor bancare, ca parte a listei sale de caracteristici.