Credite neperformante – Datele de la BNR arată că există o creştere. Care este media pieței

Datele statistice despre creditele neperformante (NPL) de la Banca Naţională a României arată că există o creştere, media pieţei fiind la 2,8%, iar în cazul BRD se situează la 2,4%, a declarat, miercuri, Mădălina Teodorescu, director general adjunct al BRD Groupe Societe Generale, coordonator al activităţilor de retail.
AGERPRES - mie, 05 nov. 2025, 14:58
Credite neperformante - Datele de la BNR arată că există o creştere. Care este media pieței

„Nu vă ascund că odată cu creşterea substanţială a facturilor la utilităţi am regăsit o dificultate sau mici întârzieri. Nu este ceva care în momentul acesta să fie critic sau care să tragă un semnal de alarmă, dar există mici întârzieri. De altfel datele statistice de NPL de la BNR arată că există o creştere. Noi suntem şi sub media pieţei, de 2,8%, dacă nu mă înşel, noi suntem la 2,4%, şi dinamica pe care o avem este mult mai temperată tocmai pentru că din septembrie anul trecut proactiv am căutat soluţii şi ne-am gândit spre soluţii şi să fim mai prudenţi. Există şi o reticenţă în momentul de faţă la îndatorare. În prima parte a anului volumele faţă de anul trecut au crescut cu 40%, în a doua parte a anului s-au mai temperat. Clienţii sunt mult mai prudenţi. Vor să aştepte”, a afirmat Mădălina Teodorescu, într-o conferinţă de presă.

Întrebată unde se observă o deteriorare a capacităţii de plată, ea a răspuns că aceasta există la persoanele fizice, pe zona creditelor de nevoi personale şi în zona veniturilor de până în 3.000 de lei, scrie Agerpres.

„Ce pot să vă spun este că în BRD a fost o discuţie intensă în prima parte a anului şi am anticipat lucrurile acestea pentru că de altfel şi noi avem economişti şi colegi care analizează piaţa. Problema deficitului bugetar era o problemă care se discuta de ceva timp. Am anticipat lucrul acesta. Poate că în defavoarea dinamicii de creştere a businessului am fost mai prudenţi. Am sfătuit clienţii spre un grad de îndatorare mai mic încă din luna aprilie – mai a acestui an. Am încercat să îi sfătuim şi să-i îndreptăm spre produse care sunt mai predictibile. În BRD avem un produs de creditare ipotecară cu dobândă fixă pe 30 de ani şi suntem singurii în piaţă. Este un produs istoric pe care îl aveam pe raft de foarte mulţi ani şi pe care într-un context de piaţă de genul acesta l-am încurajat. Dacă vă aduceţi aminte şi la sfârşitul anului trecut noi am făcut o campanie în acest sens. De asta cumva încerc să vă induc legătura între ce am gândit noi în interior ca şi strategie şi ceea ce am promovat în piaţă. Septembrie – decembrie, anul trecut, noi am făcut o campanie de promovare a creditului ipotecar cu dobândă fixă pe 30 de ani tocmai pentru că sfătuiam clienţii spre o predictibilitate a cashflow-ului”, a subliniat Mădălina Teodorescu.

BRD a anunţat miercuri că introduce opţiunea Multicurrency pentru cardurile de debit, o funcţionalitate care aduce un plus de flexibilitate şi control în gestionarea plăţilor cu cardul.

Disponibilă direct în aplicaţia You BRD, această opţiune le permite clienţilor să asocieze mai multe conturi în valute diferite – euro, dolari şi lire sterline – unui singur card de debit în lei.

„Prin lansarea opţiunii Multicurrency ne respectăm promisiunea de a oferi soluţii digitale performante şi inovative, care răspund cerinţelor actuale ale clienţilor noştri şi le facilitează gestionarea eficientă a fondurilor în mai multe valute”, a mai spus Mădălina Teodorescu.

BRD Groupe Societe Generale operează o reţea de 356 de unităţi. La finalul lunii septembrie 2025, activele totale ale băncii se ridicau la 94 miliarde lei. BRD face parte din Societe Generale.

Te-ar mai putea interesa și
Vin americanii? Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, discuții la nivel înalt pentru investiții SUA. Ce domenii sunt vizate
Vin americanii? Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, discuții la nivel înalt pentru investiții SUA. Ce domenii sunt ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut întâlniri cu mai mulți oficiali americani pentru a convinge firme din SUA să aducă investiții în România. ...
FOTO – VIDEO Autostrada Moldovei A7: Cum arată loturile care vor mai fi deschise până la finalul anului
FOTO – VIDEO Autostrada Moldovei A7: Cum arată loturile care vor mai fi deschise până la finalul anului
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini cu secțiunile din Autostrada Moldovei A7 care ar mai ...
Date oficiale. Peste un sfert dintre români sunt săraci lipiți
Date oficiale. Peste un sfert dintre români sunt săraci lipiți
Aproximativ cinci milioane de persoane, respectiv 26,5% din populaţia României, s-au aflat, în 2024, în condiţii de ...
Mesaj fără echivoc al premierului Ilie Bolojan: Fantomele urii și intoleranței sunt tot mai prezente
Mesaj fără echivoc al premierului Ilie Bolojan: Fantomele urii și intoleranței sunt tot mai prezente
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj fără echoc cu ocazia Ziua Internaţională de luptă împotriva fascismului ...