Cresc amenzile de circulaţie, de la 1 ianuarie

Odată cu creştere salariului minim, vor creşte şi amenzile. De la 1 ianuarie, şoferii pot ajunge să plătească până la 2.000 de lei amendă dacă nu respectă regulile de circulaţie. Cuantumul amenzilor va mai creşte o dată, la 1 iulie.
Economica.net - J, 11 dec. 2014, 09:10
Cresc amenzile de circulaţie, de la 1 ianuarie

Proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creştere a salariului minim pe economie, de la 900 de lei, la 975 de lei, începând cu data de 1 ianurie 2015, potrivit proiectului de buget. O nouă creştere este prevăzută pentru 1 iulie, când salariul minim va ajunge la 1.050 de lei.

Majorarea salariului minim aduce după sine şi o creştrere cuantumului amenzilor rutiere. Potrivit art.98 din Codul Rutier, amenzile contravenţionale se stbilesc pe clase, în funcţie de numărul de puncte amendă aplicte. Un punct-amendă reprezintă, valoric, 10% din salariul minim brut pe economie, deci o creştere a acestui aduce cu sine o creştere a amenzilor. Astfel, cele mi mici amenzi, cele aplicabile clasei I de sancţiuni, că vorbitul la telefon sau ne-purtarea centurii de siguranţă ajung la 195 de lei (2-3 puncte amendă).

Cele mai mari amenzi aplicate persoanelor fizice sunt din clasa IV, şi ajung la 20 de puncte-amendă, adică 1.950 de lei. Aici intră, spre exemplu, cei care conduc o maşină a cărei Inspecţie Tehnică Periodică a expirat sau cei care conduc o maşină care nu are montate una dintre cele două plăcuţe de înmtriculare.

Odată cu creşterea salariului minim de la 1 iunie, amenzile de circulaţie vor creşte cu încă 7,6%. Deci, la vară, cea mai mică amendă va fi 210 lei, iar cea mai mare 2.100 de lei.

Vezi clasele de amenzi din CODUL RUTIER aici

Te-ar mai putea interesa și
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ceea ce ar transforma compania aeriană germană în partenerul strategic......
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...