Cresc livrările de țiței kazah spre Occident, prin Marea Neagră

Livrările de țiței către Occident, făcute prin sistemul de conducte operate de Capsian Pipeline Consortium, cu descărcare în estul Mării Negre, au crescut cu 30% în prima lună din acest an.
Mihai Nicuţ - lun, 14 feb. 2022, 08:33
Cresc livrările de țiței kazah spre Occident, prin Marea Neagră

În ianuarie 2022, din terminalul marin din portul rusesc de la Marea Neagră Novorosiisk, capătul vestic al conductei caspice, au plecat 5,3 milioane de tone de țiței, cu 30% mai mult decât în aceeași lună a anului trecut, potrivit unei informări a Capsian Pipeline Consortium (CPC), operatorul conductei de transport de 1.500 km dintre zăcămintele din vestul Kazakhstanului şi portul de la Marea Neagră.

51 de petroliere au plecat încărcate cu țiței din portul din Marea Neagră, conform datelor CPC.

Din cele 5,3 milioane de tone de țiței, majoritatea a provenit dn câmpurile din Kazahstan: 2,55 milioane  proveneau din zăcământul Tengiz, 983.000 tone din zăcământul Karachaganak, 1,28 milioane de tone din zăcământul Kashagan și 10.004 tone de la alți producători kazahi. Așasar, în ianuarie, producătorii kazahi au exportat în total 4,82 milioane de tone de țiței, iar alte, iar 527.000 de tone de ţiţei ajunse în terminalul marin din Novorosiisk a fost produs în Rusia.

Conform nominalizărilor preliminare, în acest an aproximativ 62,5 milioane de tone urmează să fie transportate prin sistemul de conducte CPC, iar 56,7 milioane din această cantitate este petrol extras din Kazahstan, în majoritate din cele trei mari câmpuri  Kashagan, Karachaganak și Tengiz

CPC este unul dintre cele mai mari proiecte energetice în care a fost implicat capital strain din zona fostel Uniuni Sovietice. Operatorul conductei are ca aţionari statul rus și statul kazah, dar și companii petroliere globale ca Chevron, Mobil, Shell, Eni sau Lukoil.

Din 2001 până la 31 ianuarie 2022, 770 de milioane de tone de țiței au fost livrate pe piețele mondiale prin sistemul de conducte CPC, peste 672 de milioane de tone provenind din Kazahstan. În această perioadă, aproape 7.300 de petroliere au fost încărcate cu țiței în terminalul din portul rusesc și au plecat pe mare.

Cea mai mare cantitate de țiței kazah este adusă și apoi livrată de către KazMunayGas, compania petrolieră națională a Kazahstanului, care deține Grupul Rompetrol. De altfel, majoritatea covârșitoare a țițeiului prelucrat la Petromidia , cea mai mare rafinărie din România ajunge la noi prin sistemul de conducte CPC în portul rusesc, apoi este încărcat pe vapor, după care tranzitează Marea Neagră pentru a fi descărcat în terminalul marin din largul portului Midia, conectat direct la rafinărie.

Te-ar mai putea interesa și
Moment dificil pentru Guvernul Bolojan. Un expert confirmă, potrivit ÎCCJ: Pensiile magistraților sunt confiscate, nu e reformă. Curtea Constituțională se pronunță mâine
Moment dificil pentru Guvernul Bolojan. Un expert confirmă, potrivit ÎCCJ: Pensiile magistraților sunt confiscate, nu ...
Guvernul Bolojan încalcă Constituția și anulează pensiile de serviciu ale magistraților, nu desfășoară o reformă legală, susține un exepert contabil citat de Înalta Curte de Casație și......
Anunț ANAF despre achiziția de automobile. Antifrauda, controale la achiziția de mașini de lux
Anunț ANAF despre achiziția de automobile. Antifrauda, controale la achiziția de mașini de lux
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a inițiat, în cadrul unui proiect pilot, o serie de acțiuni ...
Se cere „naționalizarea” drepturilor de autor. IMM România: Ministerul Culturii să preia funcțiile Oficiului pengru Drepturi de Autor (ORDA)
Se cere „naționalizarea” drepturilor de autor. IMM România: Ministerul Culturii să preia funcțiile Oficiului ...
MM România susține introducerea unui colector unic, a unei licențe și a unei metodologii unitare de remunerare, în observațiile ...
Producătorul BICO prelungește cu trei ani termenul de realizare a unei fabrici cu bani din PNRR
Producătorul BICO prelungește cu trei ani termenul de realizare a unei fabrici cu bani din PNRR
BICO Industries, producător de plasă din fibra de sticlă pentru termosisteme, prelungește cu trei ani termenul de realizare ...