De la 1 octombrie, cel mai mic venit oferit de Lidl este de 2.200 lei brut lunar

De la 1 octombrie, fiecare angajat al companiei Lidl România cu normă întreagă câştigă peste 2.200 de lei brut lunar, sumă care include valoarea bonurilor de masă. De la 1 octombrie, veniturile vânzătorilor şi lucrătorilor în depozitele companiei pot ajunge la circa 3.000 de lei brut lunar, cu tichete de masă incluse, au anunţat astăzi oficialii companiei. 
Economica.net - mie, 19 oct. 2016, 07:09
De la 1 octombrie, cel mai mic venit oferit de Lidl este de 2.200 lei brut lunar

De la 1 octombrie 2016, fiecare angajat al Lidl România cu normă întreagă câştigă peste 2.199 de lei brut lunar, sumă care include valoarea bonurilor de masă, au anunţat oficialii companiei.

Veniturile unui vânzător şi cele ale unui lucrător în depozitele Lidl România pot ajunge până la 2.999 de lei brut lunar, sumă care include valoarea tichetelor de masă, spun oficialii companiei.

În plus, Lidl are un sistem de salarizare în trepte, astfel că în primii trei ani de activitate în companie salariul creşte garantat în fiecare an. Acelaşi sistem progresiv îl are retailerul şi în ceea ce privește zilele de concediu. Un angajat beneficiază în primul an de 21 de zile libere, de 23 de zile libere – în al doilea şi de 25 de zile libere – în al treilea an de muncă în companie.

Lidl oferă angajaţilor săi două zile libere de Crăciun şi două zile libere de Paşti, cadouri pentru copii, precum şi tichete cadou.

Munca suplimentară este remunerată, iar transportul este gratuit pentru cei care lucrează în depozit.

Angajaţii Lidl România primesc asigurare medicală privată gratuită, iar membrii familiei acestora pot beneficia de oferte avantajoase de servicii medicale, susţin oficialii companiei.

Angajaţii Lidl beneficiază de programe de dezvoltare profesională care includ training-uri şi cursuri personalizate, adaptate la nivelul profesional şi la nevoile fiecărui angajat. Mai mult, fiecare angajat beneficiază de planuri de şcolarizare sistematică, personalizată.

Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în 27 de țări europene şi având peste 100 de centre logistice care asigură aprovizionarea a aproximativ 10.000 de magazine. Cu un număr total de peste 170.000 de angajaţi, Lidl se numără printre primii 10 retaileri de produse alimentare la nivel mondial.

Te-ar mai putea interesa și
Uniunea Europeană alocă 710 milioane de euro pentru ajutor umanitar, în special pentru Africa
Uniunea Europeană alocă 710 milioane de euro pentru ajutor umanitar, în special pentru Africa
Uniunea Europeană (UE) va aloca 710 milioane de euro pentru a veni în ajutorul persoanelor afectate de crize, dezastre naturale sau conflicte, în special în Africa, a anunţat, sâmbătă,......
Cod galben de ceaţă în zone din două judeţe situate în regiunea Moldovei
Cod galben de ceaţă în zone din două judeţe situate în regiunea Moldovei
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare nowcasting Cod galben de ceaţă, valabilă ...
Inteligenţa artificială, folosită pentru fraudarea cu 95 de milioane de euro a unei bănci din Italia
Inteligenţa artificială, folosită pentru fraudarea cu 95 de milioane de euro a unei bănci din Italia
Fraudatori care au folosit inteligenţa artificială pentru a se da drept directori şi alţi oficiali de rang înalt au ...
Avertisment de la Bruxelles: Statele UE trebuie să ia în calcul măsuri de reducere a consumului de gaze și energie electrică
Avertisment de la Bruxelles: Statele UE trebuie să ia în calcul măsuri de reducere a consumului de gaze și energie electrică
Uniunea Europeană se confruntă cu o criză a preţurilor la energie, provocată de perturbările de pe pieţele petrolului ...