Creşte Bursa de la Bucureşti – Investitorii devin tot mai activi pe BVB. Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor, în creştere cu 137%, în mai

Investitorii prezenţi la Bursa de Valori Bucureşti şi-au intensificat activitatea de tranzacţionare în luna mai, ceea ce a condus la creşteri ale valorilor medii zilnice pe toate tipurile de instrumente financiare cu 137% comparativ cu luna aprilie, informează BVB, printr-un comunicat.
AGERPRES - joi, 10 iun. 2021, 12:18
Creşte Bursa de la Bucureşti - Investitorii devin tot mai activi pe BVB. Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor, în creştere cu 137%, în mai

Pe segmentul de acţiuni, lichiditatea zilnică a fost de 35 de milioane de lei în mai, comparativ cu 33 de milioane de lei cu o lună în urma. Cel mai important avans a fost consemnat pe segmentul de instrumente cu venit fix, care a depăşit 56 de milioane de lei în mai, scrie Agerpres.

Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor realizate la BVB cu toate tipurile de instrumente financiare a crescut cu 137% în mai faţă de aprilie, de la 39,5 milioane lei la 93,9 milioane lei.

Pe ansamblul primelor 5 luni, lichiditatea bursei prin prisma valorii medii zilnice de tranzacţionare a ajuns la 70,9 milioane lei, în creştere cu 37% faţă de perioada similară a anului trecut.

Creşterea activităţii investiţionale a dus piaţa de capital la noi maxime în luna mai. În şedinţa de tranzacţionare din 12 mai, indicele BET a atins un maxim istoric de 11.763 puncte, iar pe 24 mai indicele BET-TR a afişat un record istoric de 19.986 puncte. Luna mai a continuat seria de creşteri cu un avans de 0,8% pentru BET şi de 2,8% pentru BET-TR. După primele 5 luni ale anului, BET a crescut cu 16,6%, iar BET-TR cu 18,9%.

„Privind la structura lichidităţii bursei româneşti reflectată prin prisma valorii medii zilnice de tranzacţionare, observăm că luna mai a adus creşteri pe toate tipurile de instrumente financiare. În acelaşi timp, datele din piaţă arată că obligaţiunile au devenit noile instrumente-vedeta ale bursei, iar valoarea medie zilnică realizată pe segmentul de obligaţiuni a crescut semnificativ. Obligaţiunile au atras un plus de 50 de milioane de lei într-o singură lună, ceea ce reprezintă un posibil semnal că românii au început să mute banii din depozite şi să vina cu ei la bursă, în căutarea unor randamente superioare, fapt întărit de structura lichidităţii pieţei de capital”, a declarat Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti.

La rândul său, Adrian Tănase, directorul general al BVB, a subliniat că mii de romani au devenit pentru prima dată investitori şi au început să tranzacţioneze la Bursa de Valori Bucureşti, atraşi de oportunităţile oferite de companiile listate.

„În aproape 12 luni, 15.000 de investitori şi-au deschis conturi de tranzacţionare, după cum arată datele Fondului de Compensare al Investitorilor. Participarea cât mai largă a populaţiei la fenomenul investiţional reprezintă unul dintre obiectivele fundamentale ale BVB şi ne bucurăm că acest obiectiv este susţinut inclusiv de autorităţi. Perspectivele pe termen mediu de dezvoltare ale bursei arată şi un număr în creştere al emitenţilor de instrumente financiare. În plus, aproape 280 de companii vor putea beneficia de sprijin pentru listare în următorii 5 ani prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi bursa le poate propulsa dezvoltarea”, a spus Adrian Tănase.

Activitatea investiţională la BVB şi-a continuat parcursul ascendent în prima parte a anului 2021, după rezultatele record obţinute în 2020, când investitorii prezenţi pe bursa românească au tranzacţionat instrumente financiare în valoare totală de 18,3 miliarde lei, echivalentul a 3,77 miliarde euro. A fost cea mai mare valoare anuală înregistrată vreodată pe segmentul principal al bursei româneşti şi a depăşit cu aproape 25% recordul anterior consemnat în anul 2007.

În septembrie 2020, România a fost promovată de către furnizorul global de indici FTSE Russell la statutul de Piaţă Emergentă.

Valoarea de piaţă a companiilor locale listate pe piaţa principală a BVB a depăşit nivelul atins înainte de declanşarea pandemiei de coronavirus. Astfel, capitalizarea societăţilor româneşti prezente pe segmentul principal al bursei de la Bucureşti a ajuns la aproape 120 de miliarde lei, echivalentul a 24 miliarde euro.

Te-ar mai putea interesa și
Pentru 60% dintre cititorii români, bugetul alocat lunar pentru achiziția de cărți se situează între 50-150 lei lunar – studiu
Pentru 60% dintre cititorii români, bugetul alocat lunar pentru achiziția de cărți se situează între 50-150 lei lunar ...
Bugetul alocat lunar pentru achiziția de cărți se situează între 50-150 lei lunar, pentru 60% dintre cititori, arată datele unui sondaj realizat de Libris, librărie online de referință pe......
Ciolacu: PSD va valida săptămâna viitoare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei
Ciolacu: PSD va valida săptămâna viitoare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei
Partidul Social Democrat va valida săptămâna viitoare în forurile statutare candidatura Gabrielei Firea la Primăria ...
Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor
Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor
Cea mai recentă înjumătățire (halving-ul) a recompenselor pentru “minarea” de bitcoin a avut loc săptămâna trecută ...
Popeyes va deschide la Pitești primul său restaurant din România situat în afara Bucureștiului
Popeyes va deschide la Pitești primul său restaurant din România situat în afara Bucureștiului
La doi ani de la deschiderea oficială a primului restaurant Popeyes în România, brandul originar din statul american Louisiana ...