Creștere de 36% a despăgubirilor plătite de asigurători în baza polițelor RCA. Despăgubirile au fost de 10,3 miliarde lei (asigurători plus FGA)

Despăgubirile plătite de companiile de asigurări în baza polițelor RCA au crescut cu 36% în primele 9 luni ale anului trecut. Astfel, valoarea plăților efectuate a depășit 3,4 miliarde lei – arată datele oficiale publicate de ASF. Acestei valori i se adaugă despăgubirile plătite de FGA – Fondul de Garantare a Asiguraților, precum și rezervele constituite de asigurători, conform legislației, care au ajuns la 6,9 miliarde lei, în creștere cu 57% față de aceeași perioadă a anului precedent. În total, 10,3 miliarde de lei.
Gabriela Ţinteanu - J, 20 feb. 2025, 10:45
Creștere de 36% a despăgubirilor plătite de asigurători în baza polițelor RCA. Despăgubirile au fost de 10,3 miliarde lei (asigurători plus FGA)

Tot în primele nouă luni ale anului trecut, numărul dosarelor de daună RCA s-a majorat cu 28%, ajungând la 312.000, ceea ce reflectă frecvența ridicată de producere a accidentelor în România, arată un comunicat de presă al UNSAR.

”În acest context, industria de asigurări subliniază importanța intensificării acțiunilor de educație și prevenție rutieră, dar și a ajustării Legii 132/2017 privind RCA, în beneficiul șoferilor români, al persoanelor păgubite și al tuturor părților implicate – mai ales că prețul poliței RCA este influențat semnificativ de costul cu despăgubirile plătite”, arată comunicatul.

Contractele pe care asigurătorii le-ar putea încheia cu unitățile reparatoare, care ar putea fi introduse în Legea RCA, aflată în dezbaterea Camerei Deputaților, ar putea simplifica și grăbi procesul de despăgubire – la prețuri corecte de piață și reparații de calitate, echitabile în raport cu toate părțile, pe baza unor condiții contractuale și de despăgubire negociate și agreate, respectând toate normele de industrie.

De asemenea, datele din piață indică diferențe semnificative între costurile reparațiilor în diverse unități reparatoare. Analizele efectuate de companiile membre ale UNSAR arată că, pentru service-urile independente care nu au convenții cu asigurătorii, despăgubirea medie plătită este cu aproximativ 30% mai mare față de service-urile reprezentanțelor auto și de două ori mai mare comparativ cu service-urile care au contracte cu asiguratorii. Această realitate confirmă necesitatea implementării unor măsuri legislative care să protejeze și să susțină interesele consumatorilor – contribuind astfel la menținerea unor prime RCA sustenabile.

În plus, cel mai recent studiu sociologic realizat de IRES pentru UNSAR, în februarie 2025, arată că 56% dintre șoferii români ar fi deranjați dacă valoarea reparației unui vehicul ar fi mai mare atunci când plata este efectuată în baza poliței RCA, comparativ cu situația în care costurile sunt suportate din fonduri proprii. Această percepție subliniază nevoia de transparență și echitate în procesul de stabilire a costurilor de reparație.

 

Te-ar mai putea interesa și
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Discounterul german Penny inaugurează primul magazin din Băbeni, județul Vâlcea, și ajunge la 471 de unități la nivel național....
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Atunci când o mașină se oprește în timpul unei călătorii, problema rareori se rezumă doar la o defecțiune tehnică. ...
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl România continuă să își extindă rețeaua la nivel național și inaugurează joi, 27 august, două noi magazine, ...
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant se vor deschide în mallul Sun Plaza din București, în urma unei modernizări de 100 de milioane ...