Creştere de 78% a traficului de pasageri pe cursele charter la Aeroportul Internaţional Timişoara

Aeroportul Internaţional din Timişoara a înregistrat în vara acestui an un trafic de pasageri în creştere cu 78% faţă de 2013 pe segmentul curselor charter. 
Andrada Ghira - joi, 02 oct. 2014, 11:41
Creştere de 78% a traficului de pasageri pe cursele charter la Aeroportul Internaţional Timişoara

Aeroportul din Timişoara a înregistrat o creştere de 78% a traficului de pasageri pe cursele charter. Astfel, numărul pasagerilor transportaţi a fost de 22.334 de pasageri, faţă de 12.533 de pasageri transportaţi în vara anului trecut, arată un comunicat al aeroportului. 

În topul preferinţelor timişorenilor au fost destinaţiile Antalya, Zakynthos şi Heraklion.  În luna august, un tour-operator străin a efectuat mai multe curse charter spre şi dinspre Tel Aviv (Israel). A fost pentru prima dată când o aeronavă a operat curse directe spre această destinaţie, de la Aeroportul Timişoara.

Cele mai aglomerate luni în care turiştii au plecat în vacanţă au fost iulie şi august, însă agenţiile de turism au organizat zboruri până la începutul lunii octombrie.

„În cursul acestei luni, administraţia aeroportului intenţionează să organizeze o întâlnire cu agenţiile de turism din regiune, similară cu cea desfăşurată înaintea sezonului de vară 2014, pentru a realiza o strategie comună de dezvoltare a traficului de vacanţă în următorul sezon estival”, a declarat Daniel Idolu, directorul Aeroportului Timişoara.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...