Creştere de peste 30% a numărului de firme înfiinţate de români, în prima jumătate anului – ONRC

Românii au înfiinţat, în primele şase luni din acest an, 79.251 de companii noi, în creştere cu 31,23% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, în special ca urmare a creşterii cu 37,2% a înregistrării de societăţi cu răspundere limitată (SRL), arată statisticile publicate miercuri de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), scrie News.ro.
Economica.net - mie, 19 iul. 2017, 09:30
Creştere de peste 30% a numărului de firme înfiinţate de români, în prima jumătate anului - ONRC

În perioada ianuarie-iunie 2016, în România au fost înregistrate 60.389 de firme noi, scrie News.ro.

În primele şase luni ale acestui an, numărul de SRL-uri noi a crescut cu 37,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, la 56.304, potrivit ONRC. SRL-urile reprezintă 71% din totalul înregistrărilor de firme noi în perioada ianuarie-iunie 2017.

Numărul de PFA-uri nou înregistrate a crescut cu 10,4% în primele şase luni din acest an, la 13.412, după o scădere în 2016.

Reducerea din 2016 a fost generată de introducerea, de la 1 ianuarie 2016, a plăţii obligatorii a contribuţiei la pensie pentru PFA-uri.

În topul judeţelor şi oraşelor ţării, lider detaşat rămâne Bucureştiul, cu 11.472 înregistrări de firme în primele şase luni din acest an, cu 19,34% mai multe faţă de aceeaşi perioadă din 2016.

Pe locul al doilea se menţine judeţul Cluj, cu 5.145 de înregistrări, în creştere cu 62,71%, iar pe poziţia a treia a rămas judeţul Timiş, cu 3.588 de firme nou-înfiinţate, cu 26,83% mai multe faţă de ianuarie-iunie 2016.

Pe poziţia a patra se menţine judeţul Bihor, cu 3.291 de înregistrări (+49,18%), iar pe cinci se află judeţul Ilfov, cu 3.169 de înregistrări (+32,15%).

Sectorul care atrage cel mai mare număr de companii noi este comerţul, cu 15.543 firme şi o cotă de 19,6% din numărul de firme nou-înfiinţate în primele şase luni.

În 2016 au fost înfiinţate în România 105.982 de companii noi, în scădere cu 6,35% faţă de 2015, peste două treimi dintre entităţiile noi înregistrate fiind SRL-uri.

În 2015 s-au înfiinţat 113.167 de firme, dintre care 64.417 au fost SRL-uri, iar 31.789 – PFA-uri.

 

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa unei fundamentări riguroase, susţine viceguvernatorul Băncii......
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan ...
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise ...
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...