Creștere de peste 7% a afacerilor Nestle în România, în prima jumătate a anului, peste rezultatelor din Europa

Afacerile Nestlé România, filiala locală a producătorului internațional, au crescut în prima jumătate a acestui an cu 7,2%. În Europa, business-ul a crescut cu 4,5%, pe fondul creșterii prețurilor ( pricing) cu 3.1%.
Alina Stanciu - J, 25 iul. 2024, 12:10
Creștere de peste 7% a afacerilor Nestle în România, în prima jumătate a anului, peste rezultatelor din Europa

Grupul Nestlé a vândut în prima jumătate a anului în valoare de 45 miliarde CHF (-2,7%), cu un impact al schimbului valutar de -4,4%, potrivit unui comunicat al companiei care se așteaptă la o creștere organică a vânzărilor de cel puțin 3% în 2024.

Producătorul a avut astfel o creștere organică de 2,1%, creșterea internă reală (RIG) a fost de 0,1% pentru prima jumătate a anului și 2,2% pentru al doilea trimestru, cu un pricing de 2%.

În România, compania a crescut pentru al 11-a an consecutiv, cu 7,2% față de perioada similară a anului trecut. „Suntem bucuroși să anunțăm rezultatele financiare pentru prima jumătate a anului ale Nestlé România, reușind să obținem o creștere solidă de 7,2%. Acest rezultat reflectă concentrarea echipei noastre de a furniza produse de înaltă calitate și de a satisface nevoile în continuă evoluție ale consumatorilor noștri. Privind înainte, suntem încrezători în capacitatea noastră de a continua pe aceeași traiectorie, pentru a obține al unsprezecelea an consecutiv de creștere pentru Nestlé România. Doresc să mulțumesc încă o dată întregii echipe pentru eforturile depuse în fiecare zi, pentru angajamentul neobosit și pentru impactul pozitiv adus în societate”, spune Silvia Sticlea Country Manager, Nestlé România.

Cât despre celelalte piețe din Europa, vânzările raportate au scăzut cu 1,9%, la 9,3 miliarde CHF însă organic compania a raportat  o creștere de 4,5% cu o creștere internă reală de 1,3% și pricing de 3.1%. Zona a înregistrat creșteri de cotă de piață la categoria hrană pentru animale de companie și la categoria produselor alimentare.

Creșterea organică de 4,5% a fost generalizată în toate zonele geografice și aproape toate categoriile.  Schimbul valutar a redus vânzările cu 3,7%, iar cesionările nete au afectat vânzările cu 2,7%.

„Am revenit la o creștere internă reală pozitivă. Creșterea volumelor și abordarea portofoliului prezintă îmbunătățiri la nivel de Grup. Nestlé Health Science se redresează conform planului și este pregătită pentru un semestru al doilea puternic. Pentru restul anului, vom continua să accelerăm creșterea RIG prin lansarea de inovații care răspund tendințelor și nevoilor consumatorilor și prin dezvoltarea continuă a brandurilor iconice. În același timp, am văzut că pricing-ul a scăzut mai repede decât previzionam. Prin urmare, considerăm că este prudent să ne ajustăm previziunile pentru acest an, creșterea organică a vânzărilor fiind acum așteptată să fie de cel puțin 3%”, a declarat Mark Schneider, Nestlé CEO.

 Nestlé este cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume. Este prezentă în 189 de țări din întreaga lume și are peste 300.000 de angajați.

 

Te-ar mai putea interesa și
Expert fiscal: Ownerii certifică situațiile financiare fără să le înțeleagă
Expert fiscal: Ownerii certifică situațiile financiare fără să le înțeleagă
Până la data de 7 iulie 2026, 920.068 de companii din România au depus bilanțul aferent anului 2025, potrivit bazei de date Termene, însă majoritatea antreprenorilor l-au semnat și l-au predat......
Celebrul lanț Marionnaud se vinde! Unul dintre cei mai bogați oameni din lume cedează rețeaua de 700 de magazine, inclusiv cele din România. Cine este cumpărătorul
Celebrul lanț Marionnaud se vinde! Unul dintre cei mai bogați oameni din lume cedează rețeaua de 700 de magazine, inclusiv ...
Celebrul lanț de magazine Marionnaud, prezent și pe piața din România, a fost scos la vânzare de către CK Hutchison, ...
Sindicaliștii solicită includerea Metrorex în programul SAFE II după inundarea staţiei Piaţa Victoriei 2
Sindicaliștii solicită includerea Metrorex în programul SAFE II după inundarea staţiei Piaţa Victoriei 2
Uniunea Sindicatul Liber din Metrou (USLM) solicită Ministerului Transporturilor includerea Metrorex în programul SAFE ...
Vârful turismului în Uniunea Europeană se înregistrează în iulie şi august – Eurostat
Vârful turismului în Uniunea Europeană se înregistrează în iulie şi august – Eurostat
Anul trecut, 31,1% din totalul nopţilor petrecute în unităţile de cazare turistică din Uniunea Europeană au avut loc ...